Câştigul salarial mediu net a crescut cu 1% în luna iunie, la 1.472 lei

Câştigul salarial mediu net a urcat cu 14 lei în iunie, la 1.472 lei, creşterea de 1% fiind determinată de acordarea de prime ocazionale, inclusiv prime de vacanţă, sume din profitul net şi din alte fonduri, inclusiv tichete cadou, sau de producţii şi încasări mai mari, potrivit datelor INS.

172 afișări
Imaginea articolului Câştigul salarial mediu net a crescut cu 1% în luna iunie, la 1.472 lei

Bani (Imagine: Shutterstock)

Câştigul salarial a fost mai mare faţă de luna mai în majoritatea activităţilor din sectorul economic.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net se înregistrează în intermedieri financiare (3.948 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (866 lei).

Cele mai mari creşteri, de 9-11%, au fost înregistrate în telecomunicaţii şi industria farmaceutică.

Creşteri între 6% şi 8% au fost raportate pentru producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale.

Totodată, salariil au avansat cu 4-6% în fabricarea băuturilor, fabricarea produselor din tutun, cercetare-dezvoltare, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de editare, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea produselor textile.

La polul opus, o scădere de 14,3% a salariului mediu net s-a înregistrat în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii).

Veniturile s-au diminuat cu 4-7% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, alte activităţi extractive, activităţi de servicii anexe extracţiei.

În sectorul bugetar câştigul salarial mediu net a avansat cu 1,3% faţă de luna mai în sănătate şi asistenţă socială, ca urmare a plăţii sumelor restante sau a disponibilizării personalului cu câştiguri salariale mici din aceste unităţi.

În administraţia publică salariul mediu net a urcat cu 0,4%.

În schimb, în învăţământ câştigul salarial a coborât cu 1,7%, ca urmare a încetării plăţii cu ora a personalului didactic sau a încheierii contractelor personalului suplinitor.

Faţă de luna iulie 2010, lună în care s-a aplicat diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază, câştigul salarial mediu net din luna iunie 2011 a crescut în sectorul bugetar cu 16% în sănătate şi asistenţă socială, cu 14,6% în învăţământ, respectiv cu 10,1% în administraţia publică.

Datele privind câştigul salarial şi efectivul de salariaţi sunt obţinute printr-o cercetare statistică selectivă. Pentru dimensionarea eşantionului s-a luat în considerare obţinerea unor estimaţii ale principalelor caracteristici cercetate, care să fie afectate de erori în limita a +/-3% şi garantate cu o probabilitate de 95%.

Începând cu luna ianuarie 2011, eşantionul cuprinde 25.000 unităţi economico-sociale. Unităţile din sectorul bugetar sunt cuprinse exhaustiv în cercetare, excepţie făcând unităţile administraţiei publice locale pentru care datele la nivelul consiliilor locale comunale se culeg pe bază de eşantion reprezentativ la nivel de judeţ (aproape 800de unităţi). Pentru sectorul economic au fost incluse în cercetare unităţile cu patru salariaţi şi peste, care reprezintă 93,32% din numărul total al salariaţilor din acest sector.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici