Video Cât vei mai câştiga ca manager, după criză? Salariile mari se taie în pandemie

  • Un manager de top din România câştigă peste 35.000 lei lunar
  • Marile companii au tăiat salariile mari ca urmare a crizei economice actuale
  • În România, companiile încă dau creşteri salariale
4332 afișări

Dacă eşti manager într-o companie mare, ştii deja că salariile pentru aceste poziţii sunt cu mult peste salariul mediu şi că este un job foarte vânat.

„Într-o companie mare, multinaţională, hai să ne gândim aşa, un middle manager poate avea un salariu undeva în jur de, sau peste 10.000 de lei, brut şi un top manager dacă ne uităm exact tot aşa la o companie foarte mare, cu foarte mulţi angajaţi, vorbim de valori tot aşa în lei brut, undeva peste 35.000 sau peste 30.000 lei”, spune Oana Bolotan Datki, manager companie consultanţă HR CTeam.

Criza economică globală a forţat companiile să taie din salarii sau să amâne creşterile promise. Ce se întâmplă în România cu salariile managerilor?

„În România, astfel de decizii, cel puţin din câte am urmărit eu, nu am văzut să fie făcute publice. Jumătate dintre companii, cam 50% dintre companiile din România, private, au dat deja creşterile salariile pe 2020 la începutul anului. Cele care le aveau programate, aceste creşteri salariale, pentru aprilie de exemplu, nu toate le-au îngheţat sau amânat; deci mai sunt companii care au dat creşterile. În consecinţă, nu se poate vorbi, acum la sfârşit de aprilie despre o practică a pieţelor privind reducerea salariilor”, mai explică managerul. 

Specialiştii se aşteaptă ca salariile managerilor de top să scadă după această perioadă de criză.

„Ce se va întâmpla, în mod evident nu avem cum să mai vedem o creştere la fel de accelerată ca cea cu care ne obişnuisem în ultimii ani”, adaugă Oana Bolotan Datki.

„Cu certitudine vor scădea, se vor anunţa scăderi ale salariilor, în general. Vor fi scăderi importante, deci, şi pe sectorul de management”, afirmă şi Sorin Faur, Academia de HR.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici