CC: Legea de aprobare a OUG 50/2010, constituţională. Ordonanţa nu se aplică contractelor în derulare

Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea PNL de neconstituţionalitate a Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 50/2010 privind creditele pentru consumatori.

594 afișări
Imaginea articolului CC: Legea de aprobare a OUG 50/2010, constituţională. Ordonanţa nu se aplică contractelor în derulare

CC: Legea de aprobare a OUG 50/2010 privind creditele pentru consumatori, constituţională (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

"Atacăm această lege la Curtea Constituţională, pentru că prezintă elemente de neconstituţionalitate atât în ceea ce priveşte procesul de legiferare, încălcându-se totodată mai multe articole din Constituţie, precum şi principii consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene", anunţa într-un comunicat, din 23 decembrie, viceliderul grupului PNL, Eugen Nicolăescu.

Liberalii au făcut trimitere la articolul 61 alineat (2) din Constituţie, potrivit căruia "Parlamentul este alcătuit din Camera Deputatilor şi Senat" şi au susţinut că în cadrul dezbaterilor parlamentare pe acest act normativ orice amendament depus în Camera Deputaţilor ar fi trebuit depus şi la Senat pentru ca şi această Cameră să aibă dreptul să se pronunţe asupra lui, "lucru neglijat de actuala majoritate".

"Astfel, amendamentul depus pe articolul 95 din Ordonanţă, potrivit căruia aplicarea OUG 50/2010 se va aplica doar pentru contractele noi de credit, ar fi trebuit supus dezbaterii Senatului pentru a se respecta principiul bicameralismului consacrat de Constituţie", se arăta în comunicat.

În opinia liberalilor, legea, în forma amendată de Comisia de buget din Camera Deputaţilor şi votată de plenul Camerei, "exprimă exclusiv voinţa parlamentarilor puterii din această comisie care nu au servit nicio secundă interesele populaţiei afectată de această lege, ci intersele meschine ale unor instituţii bancare".

Totodată, liberalii au susţinut că amendamentul adoptat de Comisie încalcă articolul 11 alineatele (1) şi (2) coroborat cu articolul 20 alineat (2) din Constituţie prin raportare la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

"O lege de o importanţă covârşitoare pentru 4.5 milioane de români, care au peste 8 milioane de contracte de credit la bănci, ajunge să fie întoarsă de actuala majoritate parlamentară împotriva celor pe care ar trebui să îi protejeze. În forma adoptată, legea devine inutilă pentru că se adresează creditelor viitoare, în condiţiile în care piaţa de credit din România suferă o contracţie serioasă. Această lege a fost adoptată printr-o presiune permanentă exercitată de actuala Putere asupra legislativului, atât preşedintele Traian Băsescu, cât şi premierul Emil Boc făcându-se emisarii FMI-ului, implicit ai bancilor uitând de interesele românilor pe care ar trebui să-i reprezinte", mai spunea Nicolăescu, în comunicat.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege, cu 134 de voturi "pentru", 71 "împotrivă" şi 12 abţineri, cu modificările cuprinse în raportul suplimentar elaborat miercuri de Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci.

Comisia de buget-finanţe a elaborat, în 22 decembrie, un raport suplimentar la OUG 50, stabilind că Ordonanţa nu se aplică contractelor în derulare, cu excepţia comisioanelor de rambursare anticipată, care rămân zero, că refinanţarea se negociază şi că CAR-urile nu intră sub incidenţa actului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici