Ce au prognozat băncile internaţionale pentru economia României. Creşterea înregistrată este semnificativă

  • Ministerul Finanţelor se aşteaptă la o contribuţie economică pozitivă şi din partea celor mai afectate sectoare de criza pandemică, cum sunt serviciile şi industria.
  • În primul trimestru, economia României a crescut cu 2,8%, iar în cel de al doilea trimestru INS a confirmat o creştere de 13%.
2399 afișări
Imaginea articolului Ce au prognozat băncile internaţionale pentru economia României. Creşterea înregistrată este semnificativă

Sursa foto: profimedia

„Aşteptările noastre sunt de revenire puternică a economiei. De altfel România este una dintre ţările care recuperează cel mai bine din zona Europei Centrale şi de Est după rezultatul înregistrat în primul trimestru al acestui an, un plus 2,8 la sută în termeni trimestrial. Banca Naţională vorbea săptămâna trecută de două cifre de creştere pentru trimestrul al doilea al acestui an. Aşteptările sunt ca ariile de servicii şi de industrie să recupereze destul de puternic având în vedere perioada de lockdown şi în acelaşi timp ne aşteptăm ca toate ariile de fapt să aibă o contribuţie pozitivă. O contribuţie pozitivă ne aşteptam să fie şi din partea agriculturii de altfel” a spus Florin Andrei, secretar de stat, Ministerul de Finanţe, la ZF Live.

Una dintre cele mai pozitive prognoze economice pentru România, a venit din partea JP Morgan, una dintre cele mai puternice bănci din SUA. Banca americană se aşteaptă la o creştere de 8,4% în 2021. Comisia Europeană şi FMI au venit cu scenarii ceva mai moderate, cu creşteri cuprinse între 7 şi 7,4% pentru PIB-ul României.

„Ministerul de Finanţe are o prognoza de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. Nu avem neapărat o prognoză trimestrială, dar dacă putem să vorbim în termeni anuali anul acesta avem o creştere economică de 7 la sută pentru 2021. De altfel este o creştere cumva moderată faţă de celelalte cifre pe care le aveam de la instituţiile internaţionale, spre exemplu Comisia Europeană are 7,4 la sută, Fondul Monetar 7 la sută, iar dacă vrem să dăm un pic de culoare, una dintre băncile internaţionale JP Morgan a dat chiar 8,4 la sută pentru pentru aceast an. Cert este că economia recuperează după valul pandemic după problemele anemice pe care le am avut şi asta se vede în toate ariile în special în servicii cum spuneam mai devreme după ridicarea restricţiilor acum”, a mai spus Florin Andrei la ZF Live.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici