Cel mai mare acţionar al FP propune un nou mandat pentru listarea la Londra, până în iulie 2015

Fondul american Elliott Associates, cel mai mare acţionar al Fondul Proprietatea (FP), a introdus pe ordinea AGA din ianuarie acordarea unui nou mandat, valabil până în luna iulie, pentru listarea la Londra a FP pentru că se aşteaptă ca acest obiectiv să nu fie atins până la finele acestui an.

223 afișări
Imaginea articolului Cel mai mare acţionar al FP propune un nou mandat pentru listarea la Londra, până în iulie 2015

Cel mai mare acţionar al FP propune un nou mandat pentru listarea la Londra, până în iulie 2015 (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Solicitartea pentru completarea ordinii de zi cu această propunere a venit din partea firmei de brokeraj Manchester Securities, prin care Elliott are o participaţie de 15,5% din acţiunile Fondul Proprietatea.

Autorizarea Franklin Templeton Investment Management, administratorul Fondului, pentru derularea operaţiunilor de intrare pe piaţa londoneză ar urma să fie valabilă până la 10 iulie.

Administratorul Fondului ar urma să primească mandat pentru listare "prin intermediul unor deţineri directe sau indirecte, cum ar fi certificate de depozit (depository receipts) titluri de
interes (depositary interests) sau alte forme de proprietate indirectă".

"Mancahester Securities continuă să susţină finalizarea listării secundare a societăţii pe bursa de la Londra în cel mai scurt timp posibil. Având în vedere stadiul actual al procesului de listare secundară, Manchaster Securities este de părere că termenul care va expira la sfârşitul anului 2014, astfel cum a fost aprobat de acţionari, va fi probabil insuficient pentru a aduce la îndeplinire operaţiunile de listare secundară a societăţii pe bursa de la Londra şi, prin urmare, consideră că este prudent să propună data de 10 iulie 2015 drept noul termen limită pentru listarea secundară a societăţii", se arată într-un raport transmis de Fondul proprietatea Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Adunarea acţionarilor în care va discuta această propunere este programată pentru 21 ianuarie. Pe ordinea de zi se regăseşte şi un punct pentru o nouă reducere a capitalului social subscris al Fondului de la 0,95 lei/acţiune la 0,9 lei/acţiune prin restituirea acestei sume către acţionari.

Mandatul actual al administratorului Fondului Proprietatea pentru listarea secundară a fost aprobat în luna aprilie.

Pregătirea listării la Londra are loc de mai mult timp, iar managerului Fondului, Greg Konieczny, afirma în aprilie că intrarea Fondului Proprietatea pe piaţa britanică va avea loc în septembrie sau octombrie. Listarea a fost amânată ulterior, întrucât Fondul Proprietatea nu a primit aprobarea din partea ASF.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a decis, la sfârşitul lunii noiembrie, să nu aprobe proiectul de regulament care ar fi permis listarea unui emitent tranzacţionat la bursă în România pe o piaţă dintr-un alt stat membru UE prin intermediul titlurilor de interes, mecanism pe care Fondul intenţiona să-l folosească pentru listarea la Londra.

Aprobarea regulamentului era ultimul pas necesar pentru a permite Fondului Proprietatea să înceapă procedurile pentru listarea secundară la Bursa de Valori de la Londra.

ASF nu a prezentat motivele care au stat la baza deciziei, iar FP a solicitat clarificări referitoare la motivele respingerii regulamentului şi a precizat că menţine obiectivul intrării pe piaţa britanică.

Anterior deciziei de a nu aproba regulamentul privind titlurile de interes, ASF a aprobat regulamentul referitor la certificatele de depozit.

Titlurile de interes au fost preferate de Fondul proprietatea în locul certificatelor de depozit datorită faptului că ar permite ca acţiunile existente să fie tranzacţionate eficient şi cu uşurinţă la bursa de valori de la Londra.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, înfiinţată în 2005 pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti în ianuarie 2011.

Cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea este firma de brokeraj Manchester Securities Corp, controlată de fondul american de hedging Elliott Associates. La sfârşitul lunii octombrie, Manchester Securities avea o participaţie de 16,78% la Fondul Proprietatea, însă aceasta a coborât la 15,5% după oferta de răscumpărare de acţiuni derulată de Fondul Proprietatea.

Manchester Securities a vândut 154,87 milioane de acţiuni în ofertă, pentru 171,9 milioane de lei (38,8 milioane de euro).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici