Cel mai mare acţionar al Praktiker vrea retragerea grupului din Europa de Est

Firma austriacă de inverstiţii Maseltov, cel mai mare acţionar al grupului german Praktiker, vrea ca retailerului de bricolaj, prezent şi în România, să se retragă din Europa de Est, a declarat un purtător de cuvânt al Maseltov pentru cotidianul Financial Times Deutschland (FTD).

1351 afișări
Imaginea articolului Cel mai mare acţionar al Praktiker vrea retragerea grupului din Europa de Est

Cel mai mare acţionar al Praktiker vrea retragerea grupului din Europa de Est (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

Vânzarea operaţiunilor din Europa de Est ar putea aduce Praktiker 50-70 de milioane de euro, potrivit FTD.

Maseltov, cu o participaţie de 10%, vrea să convingă şi alţi acţionari, la următoarea adunare generală, asupra necesităţii de a vinde operaţiunile, a declarat Isabella de Krassny, manager de fond şi purtător de cuvânt la firma de investiţii. Al doilea acţionar ca mărime este firma austriacă de investiţii Semper Constantia cu 5,01%.

Praktiker a raportat o pierdere de 348 milioane de euro în primele nouă luni, faţă de un rezultat negativ de 100.000 de euro în urmă cu un an. Pentru trimestrul al treilea, retailerul a anunţat pierderi de 26 milioane de euro, comparativ cu profit de aproape 12 milioane de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Grupul vrea să obţină fonduri de peste 300 de milioane de euro, parte a unui program pe trei ani de revenire pe profit. Praktiker ar putea atrage fondurile inclusiv prin vânzarea de acţiuni noi, potrivit Reuters. Rezultatele Praktiker au fost lovite puternic de politica de discounturi mari, iar acţiunile au pierdut trei sferturi din valoare în 12 luni.

Vânzările nete ale Praktiker în România au scăzut cu 24,4% în primele nouă luni ale anului, la 116,1 milioane de euro, în contextul condiţiilor economice dificile şi al continuării declinului consumului privat şi vânzărilor de retail, a anunţat, miercuri, grupul german de bricolaj. În trimestrul al treilea, vânzările Praktiker în România au scăzut cu 17%, la 47,4 milioane de euro.

Praktiker avea în România la sfârşitul lunii septembrie 27 de magazine, la fel ca la sfârşitul lui 2010.

Grupul Praktiker este prezent în nouă ţări, cu 440 de magazine de bricolaj, incluzând şi reţeaua Max Bahr. În Germania, grupul are circa 330 de magazine. Divizia internaţională a Praktiker include operaţiunile din România, Grecia, Turcia, Polonia, Ucraina, Bulgaria, Ungaria şi Luxemburg.

Praktiker a anunţat în noiembrie că va închide circa 15% din magazinele din Germania, se va retrage din Albania şi va evalua restul activităţilor internaţionale, în cadrul unui plan pe termen de trei ani de rentabilizare a operaţiunilor. Conducerea Praktiker a aprobat un plan de investiţii de 300 de milioane de euro pentru revenirea la profitabilitate.

Pe piaţa românească, Praktiker concurează cu Dedeman, Bricostore, BauMax, Ambient, Hornbach, Obi şi Mr. Bricolage.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici