Cele mai mari hoteluri din Cluj cer măsuri pentru a putea face faţă crizei cauzate de coronavirus

  • Cele mai mari hoteluri din Cluj cer măsuri pentru a face face crizei provocate de coronavirus, printre care amânarea cu un an a impozitului pe clădiri, dar şi scutirea pe 6 luni de la plata contribuţiilor sociale.
  • În caz contrar, 800 de angajaţi rămân fără serviciu.
  • Avocatul Mircea Pop, reprezentantul hotelierilor clujeni a declarat, vineri, că dacă nu se face nimic, în 2-3 luni 800 de angajaţi ai hotelurilor respective şi alţii de la alte hoteluri vor trebui să fie disponibilizaţi.
1783 afișări
Imaginea articolului Cele mai mari hoteluri din Cluj cer măsuri pentru a putea face faţă crizei cauzate de coronavirus

Cele mai mari hoteluri din Cluj cer măsuri pentru a face faţă crizei cauzate de coronavirus

„A avut loc o întâlnire reprezentanţilor a 8 hoteluri din Cluj-Napoca, printre cele mai mari, reprezentând 45% din capacitatea de cazare, în care s-au discutat problemele comune ale industriei hoteliere din punct de vedere economic în această perioadă. Trebuie să vedem ce se întâmplă cu oamenii după prăbuşirea sistemului hotelier, în condiţiile în care lumea nu mai circulă, nu se mai organizează evenimente publice. Încasările tind spre zero, reprezentanţii hotelurilor caută soluţii comune privind protecţia angajaţilor din hoteluri pentru că dacă nu se face nimic, în 2-3 luni 800 de angajaţi ai hotelurilor prezente şi alţii de la alte hoteluri vor trebui să fie disponibilizaţi", a spus Pop.

Acesta a subliniat că hotelierii clujeni nu cer autorităţilor să le plătească bani ci propun soluţii de parteneriat statului român.

„Hotelierii solicită scutirea de la plata unor taxe şi impozite. Astfel, se cere autorităţilor locale amânarea impozitului pe clădiri timp de un an sau anularea acestuia, iar celor naţionale scutirea pe termen de 6 luni de la plata contribuţiilor sociale, iar pe un an de la plata impozitului specific, care se achită pentru licenţiere în funcţie de paturi. Situaţia este de maximă criză, este vorba de minima înţelegere partenerială între stat şi oamenii de afaceri pentru atenuarea efectelor crizei provocate de coronavirus", a mai spus avocatul clujean.

Răzvan Ţărmure, reprezentantul unui hotel de brand din Cluj-Napoca, a declarat, la rândul său, că există recomandări din partea lanţului de hoteluri de a avea o atitudine de solidaritate şi de a nu penaliza anulări de cazare.

„Sunt state - Italia sau Franţa, care vin cu măsuri concrete cu aplicabilitate de îndată, sunt măsuri precum scutiri sau ajutoare de stat", a subliniat Ţărmure, adăugând că hotelul pe care îl reprezintă a pierdut 20.000 de euro în ultimele 24 de ore doar din anularea rezervărilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici