Cercel, BRD: Adoptarea euro în 2019 este realistă, dobânzile la lei vor fi legate la Euribor

Adoptarea euro în 2019 este un obiectiv realist, la 12 ani după aderarea la UE, din care următorii 5 ani ar trebui să fie concentraţi pe convergenţa reală, iar accentul pe creditarea în lei nu va fi o problemă pentru că dobânzile vor fi legate la Euribor, afirmă vicepreşedintele BRD, Claudiu Cercel.

722 afișări
Imaginea articolului Cercel, BRD: Adoptarea euro în 2019 este realistă, dobânzile la lei vor fi legate la Euribor

Cercel, BRD: Adoptarea euro în 2019 este realistă, dobânzile la lei vor fi legate la Euribor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Aceia care au dobânzi fixe în contracte pentru creditele în lei vor plăti în continuare aceleaşi dobânzi. Însă, pentru cei mai mulţi, cei cu dobânzi variabile, se va face un schimb de benchmark. Euribor va lua locul ROBOR", a afirmat oficialul Groupe Société Générale.

Cercel a arătat că singura logică de transformare a creditelor în lei cu dobânzi variabile ar fi modificarea referinţei, cu păstrarea marjelor fixe, ceea ce ar corespunde şi cu realitatea de la acea dată, întrucât arpopierea dobânzilor de cele din UE reprezintă una dintre condiţionalităţile de aderare la zona euro.

TITLURILE ZILEI

Potrivit lui Claudiu Cercel, în primii şapte ani de la aderare, România s-a concentrat pe îndeplinirea criteriilor nominale de convergenţă, iar în următorii cinci ani autorităţile ar trebui să vizeze convergenţa reală.

Conversia creditelor ar putea să dezavantajeze debitorii persoane fizice şi juridice care au luat credite cu dobândă fixă şi să îi avantajeze pe cei cu dobânzi variabile legate de piaţă.

Nivelul ROBOR a fost istoric peste rata Euribor, în principal pentru că dobânda de politică monetară a Băncii Naţionale a Românei a fost cu mult peste cea stabilită de Banca Centrală Europeană.

ROBOR la 3 luni, cea mai folosită referinţă utilizată de bănci, a fost miercuri de 3,2%, în timp ce Euribor, pe aceeaşi scadenţă, a fost de 0,34%.

Deşi adoptarea euro presupune şi o apropiere a dobânzilor, un alt criteriu îl reprezintă volatilitatea limitată a cursului de schimb. Pentru a evita ieşiri masive de capital, mai ales într-o economie dependentă de investiţii străine directe, BNR va fi obligată să ofere o primă de dobândă, ceea ce înseamnă că un anumit diferenţial se va păstra până la momentul adoptării euro, chiar dacă BCE ar putea să revină la dobânzi mai înalte în acest interval.

Cei mai avantajaţi vor fi românii care au luat credite prin programul Prima Casă, cu garanţii de stat, în lei, unde marja peste ROBOR este de aproximativ două puncte procentuale. În varianta anterioară a programului Prima Casă, când creditele acordate erau aproape în totalitate în euro, marja era de patru puncte procentuale peste Euribor la trei luni.

România a transmis Comisiei Europene noul program de convergenţă, pentru perioada 2014-2017, anunţându-i pe oficialii de la Bruxelles că angajamentul de adoptare a monedei euro "va deveni un obiectiv realizabil şi necesar" la data de 1 ianuarie 2019.

În acelaşi timp, într-un comunicat al Ministerului Finanţelor se arată că ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a participat, marţi, la reuniunea Consiliului ECOFIN şi la reuniunea Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii, de la Bruxelles, unde a anunţat că, pe baza progreselor realizate în privinţa convergenţei reale şi nominale, a evoluţiei reformelor structurale şi a perspectivelor solide de creştere economică, Guvernul a stabilit 1 ianuarie 2019 ca dată ţintă pentru aderarea României la zona euro.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat marţi că fixarea unui obiectiv ambiţios precum aderarea la zona euro în 2019 ar putea avea efecte benefice, de mobilizare a ţării, dar presupune o bună înţelegere a eforturilor din partea politicienilor, stabilirea unor termene intermediare clare şi consens larg politic şi social.

"Stabilirea obiectivului de intrare este o chestiune politică, nu depinde doar de BNR. Contribuim cu materiale, dar este o decizie politică. Părerea noastră este că trebuie să se facă cu un consens politic consistent (...) Personal nu am nimic împotriva ţintelor ambiţioase, dimpotrivă, dacă sunt în măsură să mobilizeze, nu să descurajeze o ţară, un popor, sunt binevenite", a afirmat guvernatorul BNR Mugur Isărescu, întrebat dacă susţine data înscrisă în proiectul programului de convergenţă.

Şeful băncii centrale a evitat un răspuns tranşant, preferând să repete că un astfel de obiectiv presupune în primul rând un consens larg, în principal politic, dar şi social, inclusiv din partea cultelor religioase, la fel cum s-a întâmplat în 2000, când se negocia aderarea la UE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici