Cerere spectaculoasă pentru obligaţiunile româneşti pe piaţa americană. România a atras în câteva ore 1,5 miliarde de dolari

România a atras 1,5 miliarde dolari din vânzarea de obligaţiuni pe 10 ani la un randament de 6,875% pe piaţa din SUA, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Bogdan Drăgoi. Titlurile au fost vândute cu un cupon de 6,75%, iar cu discountul acordat randamentul total ajunge la 6,875%.

Cerere spectaculoasă pentru obligaţiunile româneşti pe piaţa americană. România a atras în câteva ore 1,5 miliarde de dolari (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cererea pentru obligaţiun a totalizat aproape 7 miliarde de dolari, fiind cea mai mare sumă subscrisă pe piaţa de dolari pentru o ţară din Europa Centrala şi de Est.

După o absenţă de 16 ani de pe piaţa americană, România a avut nevoie de două road-show-uri pentru a convinge investitorii în dolari că a adoptat măsurile de ajustare pe care restul ţărilor abia acum le discută, ceea ce s-a tradus într-un intres foarte mare pentru titlurile româneşti.

În luna ianuarie, Finanţele au atras 9,93 miliarde lei de pe piaţa inetrnă, iar cumulat cu împrumutul de pe piaţa americană, de 1,5 miliard de dolari (4,9 miliarde de lei), Trezoreria şi-a acoperit deficitul nominal estimat pentru acest an, de 11,2 miliarde lei.

Aranjorii principali ai emisiunii au fost Citi, Deutsche Bank şi HSBC.

România are rating "Baa3" din partea Moody's şi "BBB-" de la Fitch, ambele în categoria recomandată pentru investiţii. Doar Standard & Poor's atribuie României calificativ "BB+", din categoria nerecomandată investitorilor.

Tensiunile de pe pieţele financiare internaţionale s-au redus în ultima perioadă, iar costurile de împrumut au coborât pentru mai multe state europene, susţinut de măsurile fără precedent luate de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru asigurarea de lichidităţi în sistemul financiar. BCE a împrumutat în decembrie aproape 500 miliarde de dolari băncilor comerciale pe perioadă de trei ani şi a anunţat o licitaţie similară, cu lichidităţi nelimitate şi pentru februarie.

Drăgoi a declarat, la mijlocul lunii ianuarie, că România se va finanţa la extern de pe piaţa americană, întrucât băncile europene, principalii cumpărători de obligaţiuni în euro, se confruntă cu presiuni legate de noile cerinţe de capital.

În noiembrie anul trecut, autorităţile române au organizat un roadshow în SUA, primul astfel de turneu de prezentare din ultimii 16 ani, care nu s-a finalizat însă cu lansarea unei emisiuni, deşi intenţia părţii române era să facă o primă licitaţie chiar în 2011.

Potrivit strategiei MFP, în 2012 vor fi atrase împrumuturi de pe pieţele externe de aproximativ 2,5 miliarde de euro.

Guvernul a aprobat la mijlocul anului 2010 programul de emisiuni MTN pe piaţa internaţională pe o perioadă de trei ani, cu un plafon maxim de 7 miliarde de euro. În prima emisiune a programului, Finanţele au atras la începutul lunii iunie a anului trecut 1,5 miliarde euro din vânzarea de obligaţiuni pe cinci ani la un randament de 5,29%.



comentează şi tu Momentan sunt 5 comentarii
Taguri:
wall street ,
obligaţiuni româneşti ,
împrumut ,
cerere
COMENTARII
  • cri-cri 3 feb 2012

    nu vad motivul pentru care se lauda asta... dobinda FED e aproape zero (0-0.25% pe an) ceea ce insemna ca toata dobinda platita (6.75%) e prima de risk!. LA cupoanele in Euro de anul trecut, dobinda BCE era 1.25%, ceea ce inseamna ca prima de risk a fost de 4%.

  • sylla 1 feb 2012

    DA,DACA II DAM.....IAR LA POPOR SA II ASIGURAM…SA II ASIGURAM DFO.....IAR POooooPUuuuuLAaaaTIEI=sa ii dam PAINE SI CIRC.....PRIMA NOCTES.....CURSUS HONORUM.....…http://www.youtube.com/watch?v=PRLydjPbEV8&feature=related

  • sylla 1 feb 2012

    AGROO_ZOO_SILVIC_INDUSTRIE SI COMERT____TEHNICI SI TEHNOLOGIII......SALVEAZA ROMANIKAAAAA.......SA MULTUMIM LUI ZAMOLXEX PT DARURI<HARURI SI HARISME....APA PAIE SI BATAIE.....PLOI<SOARE VREME BUNAAAA.....SI ATENTIE+++=====SA INGRIJIM PATRIEA,K,EA NE DA,DACA II DAM.....IAR LA POPOR SA II ASIGURAM…SA…

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa