China a confiscat active de 14,5 miliarde de dolari de la un fost oficial şi apropiaţi ai acestuia

Autorităţile din China au blocat sau confiscat active în valoare de cel puţin 90 de miliarde de yuani (14,5 miliarde dolari) de la membrii familiei şi asociaţi ai fostului şef pentru securitate internă Zhou Yongkang, aflat în centrul celui mai mare scandal de corupţie din ultimele şase decenii.

292 afişări

Imaginea articolului China a confiscat active de 14,5 miliarde de dolari de la un fost oficial şi apropiaţi ai acestuia

China a confiscat active de 14,5 miliarde de dolari de la un fost oficial şi apropiaţi ai acestuia (Imagine: Shutterstock)

Peste 300 de rude ale lui Zhou, aliaţi politici, protejaţi şi angajaţi au fost reţinuţi sau interogaţi în ultimele patru luni, au declarat două surse apropiate situaţiei, citate de Reuters.

Mărimea activelor blocate şi a investigaţiei din jurul lui Zhou, despre care nu s-a ştiut nimic până în prezent, face acest caz unul fără precedent în istoria modernă a Chinei şi arată că preşedintele Xi Jinping vrea să combată corupţia la cel mai înalt nivel.

Investigaţia ar putea să fie şi o răzbunare politică, după ce Zhou a nemulţumit lideri precum Xi, opunând-se la înlăturarea fostului politican de rang înalt Bo Xilai, condamnat în septembrie la închisoare pe piaţă, pentru corupţie şi abuz de putere.

Zhou, în vârstă de 71 de ani, se află în arest la domiciliu de la sfârşitul anului trecut. El este politicianul chinez de cel mai înalt rang care este investigat pentru corupţie, de la venirea la putere a Partidului Comunist, în 1949.

"Este cel mai urât caz din istoria noii Chine", a spus una dintre surse, apropiate puterii.

Guvernul nu a făcut niciun anunţ oficial în legătură cu investigaţia, iar Zhou, familia, asociaţii şi angajaţii săi nu au putut fi contactaţi. Nu este clar dacă aceştia au avocaţi care să îi reprezinte.

În lumea secretoasă a Partidului Comunist, persoanele investigate dispar deseori pentru luni sau ani de zile, înainte să fie făcut vreun anunţ oficial.

Xi a cerut înfiinţarea unei comisii, la sfârşitul lunii noiembrie-începutul lui decembrie, pentru analizarea acuzaţiilor împotriva lui Zhou. Nu se cunosc acuzaţiile, în afară de faptul că sunt legate de încălcarea disciplinei de partid.

O a treia sursă a spus că Zhou a refuzat să colaboreze cu anchetatorii, insistând că este victima unei lupte pentru putere.

"Zhou este puternic şi susţine că este persecutat politic", a arătat sursa.

Zhou a făcut carieră în sectorul petrolului şi gazelor, înainte de a intra în elita Biroului Politic Permanent, în 2007, ca şef pentru securitate internă, cu un buget alocat mai mare ca cel al apărării. El s-a pensionat în 2012.

Primele două surse au declarat că procuratura şi autoritatea anticorupţie au îngheţat conturi bancare şi depozite în valoare de 37 de miliarde de yuani (5 miliarde dolari) şi au blocat obligaţiuni şi acţiuni din străinătate cu o valoarea combinată de 51 de miliarde de yuani (peste 7 miliarde de dolari), după ce au percheziţionat locuinţe din Beijing, Shanghai şi cinci provincii.

Investigatorii au confiscat totodată circa 300 de apartamente şi vile în valoare de aproximativ 1,7 miliarde de yuani, antichităţi şi picturi contemporane evaluate la 1 miliard de yuani şi peste 60 de vehicule. Între alte bunuri confiscate se află băuturi scumpe, aur, argint şi bani în monedă locală şi valută.

Activele confiscate aparţineau persoanelor reţinute, au spus sursele, fără să precizeze câte persoane au fost reţinute şi câte au fost doar interogate. Majoritatea activelor nu erau pe numele lui Zhou.

Potrivit surselor, activele blocate au o valoare cumulată de cel puţin 90 de miliarde de yuani (14,5 miliarde dolari) dar nu este clar care au fost obţinute ilegal şi vor reveni statului.

Autorităţile ar putea să nu facă publică valoarea reală a bunurilor, pentru a nu pune partidul într-o lumină proastă şi să nemulţumească oamenii de rând, au arătat sursele.

Astfel de confiscări de active nu sunt neobişnuite în China. În ianuarie, revista chineză Caixin a relatat că autorităţile au confiscat o statuetă din aur masiv a lui Mao Zedong, între alte bunuri, de la locuinţa unui ofiţer de armată, investigat din 2012.

Primele două surse au spus că mai mult de 10 dintre rudele lui Zhou Yongkang au fost reţinute. Între acestea se află soţia acestuia, Jia Xiaoye, fost reporter de televiziune, fiul său mai mare din prima căsătorie, Zhou Bin, rude prin alianţă ale lui Zhou Bin, precum şi fratele lui Zhou Yongkang.

Persoanele investigate includ circa 10 oficiali cu funcţii echivalente cel puţin cu cea de secretar de stat. Între ei se află Jiang Jiemin, fost preşedinte al PetroChina şi compania mamă China National Petroleum Corporation (CNPC), fostul secretar de stat pentru securitate publică Li Dongsheng şi un fost viceguvernator al provinciei Hainan, Ji Wenlin.

Presa de stat a relatat că cei trei sunt investigaţi pentru încălcarea gravă a disciplinei. Aceştia erau protejaţi sau colaboratori ai lui Zhou.

Preşedintele Xi s-a angajat atunci când a preluat conducerea Partidului Comunist, în 2012, să combată corupţia care pune în pericol existenţa partidului.

Dilema sa este dacă să îl judece pe Zhou într-un proces care ar submina încrederea publică în partid, au arătat sursele.

Xi ar risca şi nemulţumirea altor lideri de partid, care se tem că va veni şi rândul lor şi al familiilor lor, potrivit analiştilor politici.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
CHINA ,
CORUPŢIE ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.