Cine e Mihai Fifor, noul ministru al Apărării, filologul de la Economie, refuzat în trecut de Klaus Iohannis pentru postul de la transporturi

Mihai-Viorel Fifor, numit ministru al Apărării, are 47 de ani, este senator de Arad şi a condus din iunie ministerul Economiei, în subordinea căruia se află mai multe companii naţionale de armament care au negociat în ultima vreme contracte cu firme străine interesate să producă echipamente militare în România. În Parlament, în 2017 a condus Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, comisia de Transporturi, iar în martie 2014, Fifor a fost ales preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă privind terenurile de la Nana.

6066 afișări
Imaginea articolului Cine e Mihai Fifor, noul ministru al Apărării, filologul de la Economie, refuzat în trecut de Klaus Iohannis pentru postul de la transporturi

Mihai-Viorel Fifor (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Absolvent de filosofie si cu doctorat in antropologie sociala, el a fost refuzat de presedintele Iohannis in 2015, cand premierul de atunci Victor Ponta l-a propus ca ministru al Transporturilor. El a absolvit in 2009 cursul "Securitate si buna guvernare" la Colegiul National de Aparare, precum si Colegiul National de Afaceri Interne.

Fifor a fost senator de Dolj in legislatura trecuta.

În martie 2014, Fifor a fost ales preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă privind terenurile de la Nana (judeţul Călăraşi).

TITLURILE ZILEI

Un an mai târziu, respectiv în luna martie a acestui an, senatorul a fost audiat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de martor, în dosarul în care parlamentarul Gabriela Firea îl acuza pe fostul preşedinte Traian Băsescu de şantaj, urmărirea penală a acestuia din urmă fiind dispusă în aprilie 2014, de parchetul instanţei supreme, dar suspendată până la încheierea mandatului de preşedinte, în 21 decembrie.

Potrivit ultimei sale declaraţii de avere, actualizată la începutul lunii iunie, singurul bun pe care îl deţine Fifor este o casă de locuit în Işalniţa (Dolj), cu o suprafaţă de 150 metri pătraţi, pe care a cumpărat-o în anul 2005.

Pe de altă parte, figurează cu un credit ipotecar din anul 2006, în valoare de 17.170 de euro, scadent în anul 2031.

Fifor a obţinut anul trecut venituri de 59.628 lei din activitatea de senator şi 799 lei de la Universitatea din Craiova.

Înainte de începerea mandatului de senator, el a fost secretar al Comisiei pentru administraţia publică şi organizarea teritoriului.

Fifor şi-a început cariera în anul 1994, ca cercetător ştiinţific principal la Institutul de Cercetări socio-umane "C.S. Nicolăescu-Plopşor" din Craiova, unde a lucrat până în 2001.

În perioada 2001-2005 a condus Centrul judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din judeţul Dolj, iar apoi, timp de patru ani, a fost manager al Muzeului Olteniei din Craiova.

În anul 2009, Fifor a fost numit secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) şi tot pe parcursul acelui an şi-a început un nou mandat la muzeu, unde a stat până în mai 2012, când s-a întors pe poziţia de secretar de stat la MAI (în guvernarea Victor Ponta), pe care a deţinut-o până la alegerile din decembrie.

Fifor are o licenţă în Filosofie, terminând în 1994 Facultatea de Litere şi Istorie a Universităţii Craiova, iar după un an a dobândit un master în literatura română. În anul 2003, Fifor a devenit doctor în antropologie socială, tot la Universitatea Craiova.

Ulterior, el a urmat un masterat în Managementul Afacerii Publice la SNSPA (2007), iar în 2009 a studiat Managementul afacerilor interne, la Colegiul Naţional de Afaceri Interne al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", precum şi Securitate şi bună guvernare, la Colegiul Naţional de Apărare.

Postul de ministru al Transporturilor este vacant de mai bine de o săptămână, când Ioan Rus a demisionat în urma declaraţiilor sale referitoare la românii din străinătate. Rus a declarat, la o emisiune la Digi 24, în contextul în care vorbea despre românii din străinătate şi despre cât câştigă aceştia muncind în construcţii, de exemplu, cu un salariu de 1.500 de euro, că "de banii ăştia copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă". Rus a fost numit ministru al Transporturilor în iunie anul trecut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici