Ciprul vrea să dezvolte de urgenţă o industrie a cazinourilor, pentru revigorarea economiei

Ciprul pregăteşte de urgenţă un cadrul legislativ pentru dezvoltarea de cazinouri, sperând că va atrage astfel ruşi bogaţi pentru a revigora economia, după ce unii parteneri din zona euro au acuzat statul că a tolerat activităţi suspecte derulate de persoane şi companii din Rusia în băncile locale.

297 afișări
Imaginea articolului Ciprul vrea să dezvolte de urgenţă o industrie a cazinourilor, pentru revigorarea economiei

Ciprul vrea să dezvolte de urgenţă o industrie a cazinourilor, pentru revigorarea economiei (Imagine: Hepta)

Guvernul a pregătit un proiect de lege privind licenţierea şi operarea cazinourilor, aşteptând în prezent un studiu de impact privind viabilitatea iniţiativei, a declarat ministrul comerţului, turismului şi industriei George Lakkotrypis, citat de Bloomberg.

"Ne vom mişca foarte repede. Suntem interesaţi să atragem investiţii pentru o staţiune care va cuprinde şi cazinouri. Astfel ne vom îmbunătăţi oferta turistică, iar Ciprul va deveni o destinaţie turistică pentru orice perioadă a anului", a arătat oficialul.

Autorităţile încearcă să reducă impactul acordului de finanţare externă convenit cu partenerii europeni, în urma căruia a doua mare bancă din ţară a fost închisă, iar cea mai mare instituţie de credit trece printr-un program dur de restructurare.

Potrivit estimărilor oficiale, economia se va contracta cu 13% în următorii doi ani odată cu declinul industriei financiare, lovită de controale asupra circulaţiei capitalului şi o taxă asupra depozitelor bancare de peste 100.000 de euro. Activele sectorului bancar cipriot depăşesc de aproximativ 8 ori Produsul Intern Brut al ţării şi se estimează că jumătate din depozitele din bănci sunt controlate de persoane sau companii din Rusia.

Turismul reprezintă aproximativ 19% din PIB-ul Ciprului. Cazinourile ar putea aduce un spor semnificativ acestui sector, având în vedere legăturile strânse cu Rusia, unde astfel de localuri nu mai sunt legale.

Ciprul este un loc accesibil pentru câteva zile sau săptămâni de soare, cu opţiuni variate de distracţie, comentează analistul Paul Hezfeld, consultant specializat în industria jocurilor de noroc.

"Ciprul ar putea deveni pentru ruşi ceea ce este Mallorca pentru germani", a afirmat el.

Numărul vizitatorilor ruşi în Cipru a crescut în aprilie cu aproape 15% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anlui trecut, potrivit datelor oficiale, deşi guvernul a introdus restricţii asupra tranzacţiilor financiare.

Numărul britanicilor şi al germanilor, în mod tradiţional cei mai numeroşi turişti din Cipru, a scăzut cu 13%, respectiv 39%.

Warrick Bartlett, alt cosultant în jocuri de noroc, consideră că Cipru are un potenţial uriaş pentru dezvoltarea industriei cazinourilor.

"Ciprul este aşezat strategic, aproape de Orientul Mijlociu, unde mulţi cetăţeni bogaţi sunt nevoiţi acum să călătorească până la Londra pentru a juca. Potenţialul cel mai ridicat vine însă din partea vizitatorilor ruşi bogaţi", comentează el.

Cheltuielile anuale pe jocuri de noroc se ridică în Rusia la aproximativ 170 dolari pe persoană, faţă de o medie de 82 de dolari la nivel mondial, a precizat acesta.

Rusia a interzis în 2009 majoritatea formelor de jocuri de noroc, cazinourile şi sălile de jocuri mecanice fiind scoase în afara legii. Acum, majoritatea amatorilor de jocuri de noroc din Rusia călătoresc în afara ţării, Belarusul fiind unul dintre principalii beneficiari, spune Bartlett.

Ciprul a încheiat la sfârşitul lunii martie un acord de finanţare externă de 10 mliarde euro cu UE şi FMI, după ce a cerut sprijin internaţional la jumătatea anului trecut.

Negocierile au fost prelungite de opoziţia politicienilor germani, care au acuzat statul că tolerează spălarea de bani în băncile locale pentru persoane şi companii din Rusia.

Ministrul francez al Finanţelor, Pierre Moscovici, a declarat în martie că parlamentul cipriot pare că protejează "economiei de cazino", şi nu populaţia.

Ciprul este divizat din anii '70, când nordul insulei a fost invadat de Turcia. Partea de sud a insulei nu a monetizat potenţialul în zona jocurilor de noroc, în timp ce autorităţile zonei autonome din nord au început încă din anii '80 să se concentreze pe atragerea amatorilor de cazinouri din Rusia, Israel şi statele arabe.

Ciprioţii turci din nord nu au însă voie să joace în cazinouri, astfel că dezvoltarea industriei de profil în sud ar putea dezvolta şi o piaţă locală de clienţi.

Veniturile din jocuri de noroc vor ajunge în 2015, la nivel global, la 182,8 miliarde de dolari, în urcare cu 55% faţă de nivelul din 2010. În Europa, Orientul Mijlociu şi Africa se estimează creşterea cu 12% a afacerilor de profil, la 18,3 miliarde de dolari, potrivit estimărilor PwC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici