CIROM: Consumul de ciment a scăzut cu 30% anul trecut

Consumul de ciment a scăzut cu 30% anul trecut, la 8 milioane tone, şi s-ar putea diminua cu 5-10% în 2010, a declarat, joi, Ion Crângaşu, directorul executiv al patronatului de profil CIROM.

CIROM: Consumul de ciment a scăzut cu 30% anul trecut

"Anul 2010 va fi mai prost decât 2009. Nu vom atinge nivelul din 2008 mai devreme de trei-cinci ani", a afirmat Crângaşu, prezent la seminarul "Mediafax Talks about Construction".

Reprezentantul patronatului a precizat că producţia de ciment a scăzut cu 27,8% anul trecut, la 7,8 milioane tone, iar cifra de afaceri a celor trei mari producători, subsidiarele locale ale grupurilor Lafarge (Franţa), HeilderbergCement (Germania) şi Holcim (Elveţia), a scăzut de la 910 milioane euro la 620 milioane euro în 2009.

Crângaşu a afirmat că scăderea consumului de anul trecut este echivalentul producţiei anuale a mai mult de două fabrici de ciment.

El a adăugat că autorităţile ar trebui să sprijine această piaţă, una din modalităţi fiind îmbunătăţirea legislaţiei privind parteneriatele de tip public-privat.

"Propunem, cu prioritate, îndreptarea investiţiilor guvernului către lucrările mari", a spus Crângaşu.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
CIMENT ,
CONSUM ,
SCĂDERE
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa