CNADNR a cheltuit în primul semestru de 2,5 ori mai puţin decât banii alocaţi. „Există o ruptură între companie şi realitate“

Deşi toată lumea se plânge de lipsa infrastructurii rutiere, CNADNR a cheltuit doar 40% din banii pe care îi avea alocaţi pentru drumuri în S1. Cheltuielile de capital ale companiei de drumuri, adică sumele alo­­cate către inves­ti­ţii, au atins în primul semestru al lui 2014 minimul ultimilor 7 ani, ridicându-se la doar 1,3 miliarde de lei (292 mil. euro), arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor.

433 afișări
Imaginea articolului CNADNR a cheltuit în primul semestru de 2,5 ori mai puţin decât banii alocaţi. „Există o ruptură între companie şi realitate“

CNADNR a cheltuit în primul semestru de 2,5 ori mai puţin decât banii alocaţi. „Există o ruptură între companie şi realitate“ (Imagine: Marian Buga/Mediafax Foto)

Construcţiile, sector ce ar fi trebuit să fie un motor pentru economie, se află într-un declin continuu de la începutul anului, în condiţiile în care statul a decis să direcţioneze banii către salarii şi pensii în detrimentul investiţiilor.

Cheltuielile de personal ale statului au crescut cu 3,4% în primul semestru al acestui an, la 23,9 mld. lei (5,4 mld. euro), în timp ce cheltuielile cu investiţiile s-au ridicat 9,6 mld. lei (2,2 mld. euro), în scădere cu 21% potrivit datelor de la Finanţe. În acest context, lucrările inginereşti (de infrastructură) s-au prăbuşit cu aproape 27% în primele şase luni.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Na­ţionale din România (CNADNR), cel mai mare furnizor de lucrări de infrastructură din România, cu un buget anual de 1,5 miliarde de euro, a cheltuit în prima jumătate a anului doar o cincime din banii pe care îi are la dispoziţie pentru investiţii anul acesta.

Citeşte mai multe despre cheltuirea banilor alocaţi CNADNR pe www.zf.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici