COMENTARIU | Noua Europă a lui Macron: Nu vă mai încăpăţânaţi să vreţi salarii mici

Dragostea bruscă a lui Emmanuel Macron pentru o parte din Europa de Est i-a cam bulversat pe localnici.

5273 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU | Noua Europă a lui Macron: Nu vă mai încăpăţânaţi să vreţi salarii mici

COMENTARIU | Noua Europă a lui Macron: Nu vă mai încăpăţânaţi să vreţi salarii mici

Rezumând sentimentele multor critici, inclusiv ale celor de la noi, ministrul de externe al Poloniei a decretat deja că economia Franţei „e incapabilă să concureze cu multe altele din Europa, inclusiv cu cea poloneză” şi că tot ce încearcă Macron curtând acum Estul este să împiedice accesul polonezilor şi al altor estici pe piaţa comună europeană, „în loc sâ forţeze economia franceză să devină competitivă”.

Parte din reticenţa esticilor vine din înţelegerea faptului că noul lider de la Paris, care aspiră cât se poate de evident să devină noul proiectant şi lider al viitoarei Europe, încearcă să spargă grupul de la Vişegrad folosind drept cal troian de moment chestiunea lucrătorilor detaşaţi, aparent măruntă la scara pieţei europene a muncii (lucrătorii detaşaţi de companiile europene în alte ţări din UE reprezintă mai puţin de 1% din forţa de muncă totală a UE), dar al cărei impact asupra ţărilor furnizoare de lucrători detaşaţi este total diferit (dacă Polonia avea în 2014 cca 267.000 de lucrători detaşaţi în Vest, Cehia abia avea puţin peste 10.000, după statistica publicată anul trecut de CE).

TITLURILE ZILEI

Recent, premierul slovac Robert Fico a încetat să se mai opună sistemului de cote de refugiaţi, astfel încât Slovacia a devenit prima ţară din grupul de la Vişegrad care a evitat procedura de infringement cu care CE a ameninţat Polonia, Ungaria şi Cehia. Bârfitorii de la Bruxelles au spus că Fico ar fi primit la schimb rolul de „omul lui Jean-Claude Juncker în Europa de Est”, căpătând o susţinere de care are mare nevoie pe plan intern, unde poziţia lui de premier e ameninţată atât de extremiştii din opoziţie, cât şi de un scandal de corupţie. Temeiul dezintegrării grupului de la Vişegrad nu ţine însă nici de diferenţele statistice privind lucrătorii detaşaţi, nici de chestiunea primirii refugiaţilor.

Reglementarea europeană privind lucrătorii detaşaţi datează din 1996, mult dinainte de începerea extinderii UE spre Est, şi prevede că o companie dintr-o ţară europeană poate trimite pe termen limitat în altă ţară lucrători cu contracte prin care contribuţiile sociale sunt încasate în continuare de ţara de origine. Ea n-a devenit o problemă decât atunci când principalele ţări beneficiare de lucrători detaşaţi – Germania, Franţa şi Belgia – au început să observe că mutările din raţiuni de competenţă şi specializare (evaluate de CE în statistica citată mai sus ca reprezentând cca 36% din totalul detaşărilor) au făcut loc exportului de lucrători din motive salariale (peste 50% din totalul detaşărilor), de către companii cu sediul în ţările cu un cost al muncii redus şi cu salarii de mai puţin de jumătate din salariul mediu în UE: Croaţia, Cehia, Estonia, Polonia, Slovacia, Ungaria, Letonia, Lituania, România şi Bulgaria, citate în documentul CE în această ordine descrescătoare a salariilor.

La 21 august, cu două zile înainte de întâlnirea de la Viena cu Macron, premierul ceh Bohuslav Sobotka a aprobat majorarea de către guvern a salariului minim din Cehia la 12.200 de coroane pe lună, de la 11.000 de coroane în prezent. Argumentul a fost că ţara beneficiază de o creştere economică foarte solidă (4,5% în T2 faţă de aceeaşi perioadă din 2016, cea mai mare creştere din 2015 încoace) şi de cel mai mic şomaj din UE – 2,9% în iunie, faţă de o medie de 7,7% pe ansamblul Uniunii. În schimb, salariul minim actual (echivalentul a 421 de euro) a rămas mai mic decât în Slovacia (435 euro) sau Polonia (453 euro). Este, evident, o măsură electorală luată înainte de alegerile parlamentare din octombrie, care ar putea aduce la guvernare partidul prezidat de magnatul media Andrej Babis, un eurosceptic populist. Sobotka, în schimb, a avut mereu poziţii proeuropene, la fel ca şi ministrul de externe Lubomir Zaoralek, cel care a avut în ultimele luni o campanie agresivă pe tema salariilor prea mici din Est în raport cu cele din Vest. Zaoralek a decretat că salariile mici ale esticilor sunt o capcană, nu un avantaj competitiv, a cerut ţărilor occidentale să declare război „dumpingului salarial” (acelaşi „dumping salarial” pe care îl incriminează acum Macron) şi să ajute ţările din Est să lupte contra competiţiei pentru munca ieftină.

Numai observatorii superficiali au crezut că insistenţa lui Zaoralek e semn de naţionalism suspect sau de antieuropenism. Şi nu trebuie să mire pe nimeni că, alături de Slovacia, Cehia a susţinut şi ea acum poziţia lui Macron în problema lucrătorilor detaşaţi, o poziţie pe care liderul francez a exprimat-o clar şi la Bucureşti când s-a referit la viziunea despre competitivitate a guvernanţilor români: „Ce viitor vă doriţi pentru România? Doriţi ca în mod durabil salariile din România să rămână la o treime din salariile din Franţa? Vă doriţi ca munca calificată să se dezvolte insuficient? Sau vă doriţi ca ţara dumneavoastră să intre pe deplin în Europa, să aveţi calificări mai bune, să atrageţi talente, să vă păstraţi talentele, să aveţi oameni mai bine plătiţi care să aibă avantaje sociale şi tranziţia să se facă pe deplin?”.

Opoziţia şi economiştii de dreapta din Cehia au combătut majorarea salariilor cu aceleaşi argumente pe care le cunoaştem de pe vremea crizei: e o măsură prociclică, nu reflectă productivitatea, afectează competitivitatea. Tocmai însă fiindcă aceste argumente sunt cunoscute de pe vremea crizei, ele au sunat neconvingător, mai ales venind după ani de zile în care esticii au putut vedea limpede 1) că Vestul a ieşit din criză folosind din plin bani publici şi bani scoşi direct din tiparniţele băncilor centrale, aşadar invocarea unor criterii de competitivitate şi productivitate a ajuns irelevantă; 2) că efectul crizei asupra a ceea ce se numea înainte „convergenţa Est-Vest” a fost tocmai divergenţa, îndepărtarea standardelor de viaţă din Est de cele din Vest, fenomen accelerat de măsurile de austeritate pe care esticii le-au adoptat urmând directivele occidentale.

În 2013, BERD devenea prima instituţie financiară internaţională care estima deschis că schimbările politice şi economice care au urmat căderii comunismului au stagnat şi că veniturile din regiune ar putea să nu le ajungă niciodată din urmă pe cele ale Europei de Vest. Această estimare, împărtăşită apoi şi de alte analize, n-a fost folosită însă pentru a crea noi strategii de convergenţă între Est şi Vest, ci dimpotrivă, pentru a justifica scenariile defetiste despre viitorul UE după criză şi apoi după Brexit. O serie de politicieni şi economişti occidentali s-au grăbit să pună cruce visului Europei unite şi să se concentreze pe salvarea a ceea ce s-au gândit ei că ar mai putea fi salvat. A rămas memorabilă prin meschinărie exprimarea premierului luxemburghez Xavier Bettel, care a zis în martie că ar prefera o Europă cu două viteze uneia care nu mai poate merge deloc.

Până la Macron.

Planul lui de recucerire a Estului, declaraţiile lui de la Viena sau Bucureşti despre “relansarea proiectului european” şi despre angajarea lui “pentru o Europă socială, pentru o convergenţă socială care să lupte împotriva disfuncţionalităţilor UE” dovedeşte că abordarea s-a schimbat la vârful UE. Cei care îl consiliază pe Macron nu sunt din categoria Xavier Bettel. Ei au priceput, în sfârşit, că avantajele pe care Vestul le-a obţinut de pe urma globalizării deja se întorc împotriva sa, întrucât exodul de forţă de muncă pe salarii mici dinspre Est spre Vest a ajuns, dintr-o poveste de succes cu estici cutezători care pleacă în Vest să capete know-how, să-şi susţină familiile de acasă şi să le arate vesticilor ce înseamnă hărnicia şi modestia, o schemă perfectă “lose-lose”, unde regiuni întregi din Est ajung nefrecventabile pentru investitori din cauza crizei de forţă de muncă, iar Vestul începe să piardă la toate capitolele (nivel de trai, venituri fiscale, pieţe de desfacere, pieţe de investiţii), corolarul în ambele zone ale continentului fiind ascensiunea nu a euroscepticismului, ci a extremismului violent.

E de aşteptat, deci, ca paradigma cea nouă pe care vor începe s-o susţină formatorii de opinie să se îndepărteze de cea veche, pe care acum o reprezintă opoziţia din Cehia sau ministrul de externe al Poloniei. În loc de austeritate şi de vechea “race to the bottom” la nivel european, unde câştigătorii sunt cei care cer şi oferă cele mai mici lefuri sau taxe şi unde disponibilitatea de a lucra pe doi lei e apreciată ca armă a Estului în concurenţa cu Vestul, vom primi discursuri despre cooperarea Est-Vest şi despre Europa care nu poate fi din nou unită fără respectarea dreptului la salarii decente. Această nouă paradigmă are, inevitabil, măsura ei de populism şi de utopie: nu poţi cere unor guverne să forţeze la infinit majorări de salarii din pix sau să salute faptul că trebuie să renunţe la avantajul de a avea taxe mici. Cum am văzut mai sus însă, la modă e acum inovaţia economică şi are toate şansele să rămână la modă: tiparniţele băncilor centrale ne-au deprins deja pe toţi cu gustul arbitrariului economic, iar ideea venitului universal de bază pluteşte în aer.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici