Compania chineză ZTE vrea să deschidă în România o fabrică de componente şi un centru de perfecţionare

Compania chineză ZTE, unul dintre cei mai mari producători de echipamente telecom şi soluţii IT la nivel mondial, va înfiinţa la Bucureşti un centru de perfecţionare a tinerilor în acest domeniu şi studiază piaţa pentru a deschide, într-o zonă defavorizată, o fabrică de asamblare a componentelor IT.

237 afișări

Centrul de perfecţionare va fi deschis în noiembrie-decembrie 2011, în colaborare cu Universitatea Bucureşti, şi va presupune o investiţie iniţială de 2,7 milioane euro, finanţată de guvernul chinez.

Proiectul ar putea fi extins anul viitor şi în alte centre universitare, precum Cluj-Napoca şi Timişoara, când investiţia totală ar putea creşte astfel la 5 milioane euro.

Detaliile investiţiei au fost discutate de către reprezentanţii companiei chineze cu ministrul Economiei, Ion Ariton, aflat în vizită în China alături de premierul Emil Boc.

Potrivit reprezentanţilor companiei chineze, ZTE studiază în prezent piaţa românească pentru a deschide, într-o zonă defavorizată, şi o fabrică de asamblare de componente IT, proiect aflat încă în discuţie cu autorităţile române.

ZTE Corporation a fost înfiinţată în 1985, la Shenzhen, şi derulează în prezent activităţi în peste 140 de ţări.

Anul trecut, compania a avut afaceri de peste şapte miliarde euro, fiind cel mai mare operator chinez de telecomunicaţii listat la bursa din Hong Kong şi la cea din Shenzhen.

ZTE produce echipamente pentru reţele de telecomunicaţii fixe, mobile, pentru reţele optice şi de date, şi pentru reţele inteligente şi de ultimă generaţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici