Compania feroviară din Franţa modifică staţiile, după ce a cumpărat 2.000 de trenuri prea late

Compania de transport feroviar din Franţa, SNCF, a anunţat că a comandat 2.000 de trenuri pentru o reţea regională extinsă, însă a constatat ulterior că acestea sunt prea late pentru multe dintre staţii, la care au fost începute deja lucrări costisitoare de modificare.

5707 afișări
Imaginea articolului Compania feroviară din Franţa modifică staţiile, după ce a cumpărat 2.000 de trenuri prea late

Compania feroviară din Franţa modifică staţiile, după ce a cumpărat 2.000 de trenuri prea late (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Un purtător de cuvânt al RFF, operatorul reţelei de cale ferată, a confirmat eroarea.

"Am descoperit problema un pic prea târziu, recunoaştem acest lucru şi ne acceptăm responsabilitatea", a declarat purtătorul de cuvânt la postul de radio France Info.

Lucrările de construcţie pentru modificarea peroanelor astfel încât să permită trecerea noilor trenuri au fost începute, însă rămân de reparat mai multe sute de staţii, a adăugat el.

Încurcătura a apărut după ce RFF a transmis dimensiuni eronate privind dimensiunile peroanelor către SNCF, care avea responsabilitatea de a comanda trenurile.

TITLURILE ZILEI

RFF a furnizat date doar despre peroanele construite în ultimii 30 de ani, iar cele mai multe dintre cele peste 1.200 de peroane din Franţa au fost construite cu mai mult de 50 de ani în urmă.

Reparaţiile au costat deja 80 de milioane de euro.

Ministrul Transporturilor, Frederic Cuvillier, a dat vina pentru această problemă pe "sistemul feroviar absurd", referindu-se la schimbările decise de autorităţi în 1997 de a separa RFF de SNCF.

Într-o situaţie similară, la compania de metrou Metrorex, sindicaliştii au afirmat, la sfârşitul lunii aprilie, că platformele noilor trenuri cumpărate de Metrorex, pentru care s-ar fi plătit 98 milioane de euro, sunt prea late şi impun modificări în toate cele 14 staţii de pe Magistrala 2, compania susţinând, în replică, faptul că trenurile respectă normele tehnice impuse.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici