Compania low cost Pegasus ar putea intra pe piaţa românească în ianuarie, cu o cursă către Istanbul

Operatorul aerian low cost Pegasus, din Turcia, ar putea intra pe piaţa românească în ianuarie, când ar urma să lanseze o cursă pe ruta Bucureşti (Otopeni) - Istanbul.

Compania low cost Pegasus ar putea intra pe piaţa românească în ianuarie, cu o cursă către Istanbul (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Tot în ianuarie ar putea opera primul zbor din România şi compania Qatar Airways, de la Bucureşti (Otopeni) la Doha, cu escală la Budapesta.

"Nu am semnat încă un contract, dar suntem în discuţii avansate cu compania Qatar, care ar urma să înceapă zborurile la 17 ianuarie, şi cu Pegasus, care ar trebui să opereze tot în ianuarie", a declarat, miercuri, la un seminar pe teme aviatice, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Tudor Jidav.

Cursele vor avea şi retur şi vor fi efectuate cu o frecvenţă de patru ori pe săptămână.

"Avem mari aşteptări de la zborul Doha-Budapesta-Bucureşti şi retur şi, în măsura în care şi alţi operatori intercontinentali vor veni, este posibil să transforme Aeroportul Otopeni dintr-unul regional într-un hub intercontinental", a mai spus Jidav.

Pegasus a afectuat primul zbor în 1990, an în care deţinea doar două aeronave. Între timp, compania a devenit unul dintre cei mai mari operatori aerieni din Turcia, cu o flotă de 32 de avioane, şi zboruri către peste 100 de destinaţii din 17 state.

Qatar Airways este una dintre cele cinci companii aeriene cărora Skytrax, un organism independent de monitorizare a industriei aviatice, le-a acordat un calificativ de cinci stele. Operatorul vrea să-şi extindă flota la 110 aparate în 2013, aproape dublu comparativ cu numărul de aeronave utilizate în prezent.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
COMPANII AERIENE ,
CURSE ,
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa