Companiile aeriene avertizează: Epoca zborurilor ieftine va lua sfârşit. Ce spun despre scaunele lăsate goale în avion

  • Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA): Epoca zborurilor accesibile va lua sfârşit
  • IATA susţine purtarea măştilor de către pasageri şi echipaje la bordul aeronavelor
  • Nu acceptă impunerea măsurilor de distanţare socială care ar lăsa scaunele din mijloc neocupate.
  • IATA reprezintă 290 de companii aeriene, însumând 82% din traficul aerian internaţional
4293 afișări
Imaginea articolului Companiile aeriene avertizează: Epoca zborurilor ieftine va lua sfârşit. Ce spun despre scaunele lăsate goale în avion

Sursă foto: Profimedia

Redă mai jos comunicatul Asociaţiei Internaţionale a Transportului Aerian 

Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) susţine purtarea măştilor de către pasageri şi echipaje la bordul aeronavelor, ca parte critică a unei abordări a biosecurităţii. IATA nu acceptă impunerea măsurilor de distanţare socială care ar lăsa scaunele din mijloc neocupate.

Dovezile sugerează că riscul de infectare la bordul aeronavelor este scăzut. Purtarea maştilor de către pasageri şi echipaje va reduce riscul de transmitere care este deja mic, evitând în acelaşi timp scumpirea dramatică a biletelor de avion, pe care ar aduce-o măsurile de distanţare socială la bord.

„Siguranţa pasagerilor şi a echipajelor este primordială. Industria aviatică lucrează cu autorităţile şi guvernele pentru a relua zborurile, în siguranţă. Dovezile demostrează faptul că riscul de infectare la bordul aeronavelor este redus. Vor fi luate măsuri suplimentare de protecţie, cum ar fi purtarea maştilor de către
pasageri şi echipaje. Trebuie să oferim soluţii care să inspire încredere pasagerilor că pot zbura în siguranţă, păstrând totodată un cost accesibil al biletelor de zbor. Lipsa oricăreia dintre acestea nu va avea niciun beneficiu pe termen lung." - a declarat Alexandre de Juniac, Directorul General şi CEO al IATA.

Măsuri pentru reducerea riscului, oricum scăzut, de infectare la bord

IATA recomandă ca şi acţiuni de reducere a riscului, oricum scăzut, de infectare la bordul aeronavelor, obligativitatea purtării măştilor de protecţie, atât de către pasageri, cât şi de către echipaje.

Pe lângă mască, sunt propuse următoarele reguli temporare:

• Controlul temperaturii pasagerilor, echipajului şi angajaţilor aeroporturilor;

• Implementarea unor proceduri de îmbarcare/ debarcare menite să reducă contactul cu alţi pasageri sau cu echipajul;

• Limitarea deplasărilor în avion în timpul zborului;

• Dezinfectarea şi igienizarea frecventă a aeronavelor; şi

• Proceduri simplificate de catering, pentru reducerea deplasarii echipajului şi a interacţiunii cu pasagerii.

Atunci când vor fi eficiente şi disponibile pe scară largă, testările COVID-19 sau paşapoartele de sănătate ar putea fi, de asemenea, incluse ca măsuri temporare de biosecuritate.

IATA nu acceptă impunerea măsurilor de distanţare socială care ar lăsa scaunele din mijloc neocupate. Dovezile, deşi limitate, demostrează faptul că riscul de infectare la bordul aeronavelor este redus, chiar şi fără măsuri speciale.

Există mai multe motive pentru care noul coronavirus, răspândit în principal prin împrăştierea în aer a microparticulelor respiratorii infectate, nu a dus la o creştere a numărului de infectări la bordul aeronavelor:

• Pasagerii au interacţiuni faţă în faţă limitate;

• Scaunele oferă o barieră pentru transmiterea virusului;

• Fluxul de aer, direcţionat de la tavan spre podea, reduce şi mai mult potenţialul de transmitere a virusului în cabină. În plus, debitele mari de aer preîntâmpină răspândirea microparticulelor respiratorii infectate, aşa cum se poate întâmpla în alte spaţii închise;

• Filtre de aer HEPA din dotarea aeronavelor moderne dezinfectează eficient aerul din cabină, asistate suplimentar de nivelul ridicat de circulaţie al aerului proaspăt.

Mai mult, chiar dacă va fi pusă în aplicare regula unui loc liber între pasageri, aceasta nu va oferi o separare de 1 - 2m, aşa cum recomandă autorităţile, lăţimea medie a scaunului fiind mai mică de 50 cm.

„Mediul din cabina aeronavelor face dificilă, în mod natural, transmiterea virusurilor. Astfel se explică numărul redus de cazuri de infectare la bord. Scopul nostru imediat este de a creşte suplimentar siguranţa în aeronave, astfel încât pasagerii şi echipajele să revină cu încredere la călătoria cu avionul. Screeningul, acoperirea feţei şi măştile de protecţie sunt măsuri pe care le recomandăm. Însă păstrarea scaunul din mijloc neocupat, nu este o soluţie.” - a spus de Juniac.

Pe termen lung, soluţiile împotriva COVID-19 depind de ştiinţa medicală.

“Avem nevoie de un vaccin, un paşaport de imunitate sau de un test eficient COVID-19, care să poată fi utilizate pe scară largă. Rezultatele cercetărilor sunt promiţătoare, dar niciunul dintre acestea nu va fi disponibil înainte de a fi necesar să relansăm industria aviatică. De aceea trebuie să fim pregătiţi cu o serie de măsuri care vor reduce riscul, deja scăzut, de transmitere a virusului la bordul aeronavelor. Şi trebuie să fim atenţi să nu forţăm o soluţie radicală, ci să putem adopta rapid măsuri mai eficiente, care vor deveni, fără îndoială, disponibile.” - a spus de Juniac.

Impact economic

Impunerea măsurilor de distanţare socială în aeronave ar schimba fundamental economia aviaţiei, prin reducerea factorului de încărcare la maxim 62%. Aceasta este cu mult sub cel al limitei de profitabilitate a industriei, respectiv de 77%.

Cu mai puţine locuri de vândut, costurile biletelor ar creşte brusc. Faţă de 2019, tarifele ar trebui majorate dramatic - între 43% şi 54%, în funcţie de regiune - doar pentru a atinge limita de profitabilitate. Creşterea preţului biletelor de avion a fost calculată pe baza estimării unui factor de încărcare de 53% (62% capacitate dată de locurile ce pot fi vândute, cu un grad de umplere de 85% pentru optimizarea capacităţii, considerând oferta excesivă disponibilă pe piaţă).


 
„Companiile aeriene luptă pentru supravieţuire. Păstrarea scaunului din mijloc neocupat va creşte costurile. Dacă această măsură va fi compensată prin creşterea tarifelor, epoca călătoriilor accesibile va lua sfârşit. Pe de altă parte, în cazul în care companiile aeriene nu pot recupera costurile prin creşterea tarifelor, vor falimenta. Niciuna dintre acestea nu reprezintă o opţiune bună atunci când lumea va avea nevoie de conectivitate puternică pentru demararea recuperării din criza economică devastatoare generată de COVID-19.” - a declarat de Juniac.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici