Complexul Cortina Residence a fost scos la vânzare din nou, la un preţ redus la 5 milioane euro

Complexul Cortina Residence din Bucureşti, dezvoltat de firma Cefin Real Estate, în faliment, a fost scos la vânzare din nou, la un preţ mai mic, de 5 milioane euro, în condiţiile în care firma avea datorii de aproape 26 milioane euro la intrarea în insolvenţă, în anul 2010.

2302 afișări
Imaginea articolului Complexul Cortina Residence a fost scos la vânzare din nou, la un preţ redus la 5 milioane euro

Complexul Cortina Residence a fost scos la vânzare din nou, la un preţ redus la 5 milioane euro (Imagine: Shutterstock)

Lichidatorul judiciar a organizat mai multe licitaţii până în prezent, fără niciun rezultat. La licitaţia anterioară, stabilită pentru 18 decembrie, preţul de pronire a fost redus la 7,3 milioane de euro, iar la sfârşitul lunii lichidatorul, firma BDO Business Restructuring, va organiza o altă licitaţie, la un preţ de pornire de 5 milioane de euro.

Firma Cefin Real Estate Alpha este deţinută de grupul italian Cefin şi fondul de investiţii american Heitman.

Compania a intrat în insolvenţă în iunie 2010, iar printre creditori se numără băncile Investkredit şi Volksbank, precum şi Romprest Service şi firma de construcţii elenă Edrasis Psallidas. Tot în 2010 a fost pronunţat falimentul ansamblului.

În aprilie 2007, dezvoltatorul a obţinut o linie de credit de 37,7 milioane de euro de la Volksbank şi Investkredit.

Lucrările de construcţie a complexului, totalizând 270 de locuinţe, au fost stopate în 2009, când 114 locuinţe erau deja vândute.

Investiţia pentru dezvoltarea complexului era estimată în 2006, la anunţul proiectului, la 44 milioane de euro.

Cefin este implicat în mai multe proiecte imobiliare în România, cele mai mari pe segmentul spaţiilor industriale, iar în sectorul auto este cel mai important dealer Iveco de pe piaţa locală şi acţionar al firmei care importă marca Ferrari.

Heitman este una dintre cele mai mari companii de management al investiţiilor imobiliare, cu active de circa 13,5 miliarde de dolari. Clienţii companiei includ instituţii internaţionale şi americane, fonduri de pensii, fundaţii şi investitori individuali.

În ultimii ani, mai multe complexuri imobiliare din Bucureşti au intrat în insolvenţă sau în faliment din cauza scăderii drastice a vânzărilor de locuinţe, printre cele mai notabile cazuri fiind Asmita Gardens, Blue Tower, Ibiza Sol, Alia Apartmens sau Laguna Residence.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici