Video CONFERINŢA MEDIAFAX - Unii piloţi Tarom ameninţă cu noi proteste. Ministerul Transporturilor: "La Tarom e pace" - VIDEO

Sindicatul personalului navigant din Tarom a notificat cu posibile "acţiuni sindicale" în cazul în care mai multe revendicări nu vor fi soluţionate, conducerea companiei precizând că negocierile sunt în derulare, iar reprezentanţii Ministerul Transporturilor spun că nu se aşteaptă la greve.

467 afișări

"La Tarom e pace. Chiar dacă nu şi-o doresc unii, totuşi e pace. Părerea mea este că Tarom trebuie să-şi continue activitatea, şi piloţii, şi însoţitorii, şi ceilalţi, trebuie să muncească pentru ca Tarom să rămână una dintre cele mai importante companii din Europa. Ţin foarte mult la Tarom şi îmi doresc ca Tarom să existe", a declarat Dragos Titea, secretar de stat la Transporturi, la conferinţa Mediafax Talks about Aviation 2, răspunzând unei întrebări.

Oficialul a adăugat că în acest moment nu este grevă la Tarom şi nu crede că acest lucru se va întâmpla.

"Am discutat săptămâni la rând împreună cu ei (cu membrii sindicatului, n.r.) şi cred că deschiderea din partea noastră, a ministerului, a fost cea mai mare", a adăugat oficialul.

Conducerea Tarom a anunţat, tot joi, că poartă negocieri cu reprezentanţii sindicatelor pentru elaborarea unor acorduri care vor ţine cont atât de cererile sindicale, cât şi de prevederile legale şi bugetul companiei, şi arată că va relua discuţiile pentru un nou contract colectiv de muncă.

"TAROM precizează că în acest moment compania, împreună cu reprezentanţii sindicatelor, poartă negocieri şi lucrează împreună pentru elaborarea unor acorduri pentru favorizarea ambelor părţi (...) Concomitent cu semnarea acestor acorduri, conducerea companiei va întreprinde toate demersurile legale pentru reluarea procesului de negociere a unui nou contract colectiv de muncă", se arată într-un comunicat al companiei.

Prezentă la eveniment, Silvia Columb, directorul comercial al Tarom, a afirmat că în prezent sunt în derulare discuţii cu sindicatele, iar unele revedincări ale angajaţilor nu au putut fi soluţionate de conducerea companiei, având în vedere situaţia financiară a Tarom.

"Nu am cedat încă speranţei că negocierile vor ajunge la un bun sfârşit şi că în final toată lumea va înţelege că atât timp cât compania are încă pierderi, nu putem să facem majorări salariale, nu putem să acordăm toate drepturile pe care personalul navigant le cere. Negociem, discutăm, cel puţin în acest moment nu se pune problema unei greve, chiar dacă a fost o atenţionare a sindicatului personalului navigant, a fost o notificare. Atât timp cât există negocieri, speranţa rămâne că nu vom ajunge la un conflict. Pentru situaţia din România, un conflict poate să se declanşeze numai cu un anume timp înainte. În situaţia în care vom şti, va fi conflict, vă vom anunţa dinainte, cursele vor fi protejate aşa cum se va putea, dar nici într-un caz nu este vorba de săptămâna asta, de luni, de marţi", a spus Silvia Columb, director comercial al Tarom.

Sindicatul personalului navigant a anunţat că îşi rezervă dreptul la "acţiuni sindicale", dacă revendicările nu vor fi soluţionare, a precizat Columb.

Mai multe curse Tarom au fost anulate sau întârziate la mijlocul lunii septembrie din cauza unor acţiuni spontane din partea unor piloţi şi ai unor însoţitori de zbor.

Surse din rândul piloţilor au declarat atunci pentru MEDIAFAX că protestul a fost declanşat din cauza nemulţumirilor privind salariile şi noul contract colectiv de muncă - înregistrat fără să se ţină cont de revendicările lor -, dar şi pe fondul unora privind managementul companiei.

Potrivit surselor, conducerea companiei Tarom s-ar fi folosit de sindicatul majoritar şi de alte două sindicate mai mici pentru a putea înregistra la ITM noul contract colectiv de muncă, fără a lua în calcul cerinţele piloţilor.

Ministrul Transporturilor Ioan Rus a declarat la 23 septembrie că discuţiile dintre reprezentanţii instituţiei şi sindicatele Tarom s-au încheiat cu perspectiva unei rezolvări favorabile a problemelor, precizând că anumite solicitări vor fi soluţionate în 2015.

"Sunt încă câteva probleme în litigiu, la care compania nu are soluţii imediate, dar în acelaşi timp există foarte multă raţionalitate din partea managementului şi a salariaţilor, astfel încât unele lucruri vor putea face parte dintr-un angajament de perspectivă", a spus atunci Rus, la finalul unei discuţii cu reprezentanţii sindicatelor.

El a mai arătat că în prezent veniturile Tarom sunt mai mici decât costurile, iar compania are pierderi din care este foarte dificil de susţinut creşteri salariale sau condiţii mai bune de muncă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici