CONFERINŢA ZF - Ministrul delegat pentru Buget: Criza s-a terminat! Luaţi împrumuturi, investiţi, consumaţi, România şi-a revenit!

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, încurajează populaţia şi firmele să acceseze împrumuturi de la bănci pentru consum şi investiţii, întrucât economia românească şi-a revenit după criză, estimând că aceasta va înregistra un avans în acest an peste nivelul anului trecut, de 3,5%.

1207 afișări
Imaginea articolului CONFERINŢA ZF - Ministrul delegat pentru Buget: Criza s-a terminat! Luaţi împrumuturi, investiţi, consumaţi, România şi-a revenit!

Liviu Voinea (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"În 2014 creşterea economică va fi mult peste aşteptările pe care s-a construit bugetul. Revenirea consumului pe primele luni va duce la o creştere economică mai mare şi tocmai pentru că economia îşi revine vreau să transmit mesajul că oamenii trebuie să aibe încredere să consume, firmele să aibă încredere să se împrumute ca să investească, băncile să aibă încredere să finanţeze pentru investiţii şi consum", a declarat luni Voinea la conferinţa "Cum pot contribui IMM-urile la relansarea economică a României", organizată de Ziarul Financiar.

El a estimat că economia a avut un avans în primul trimestru între 3% şi 4%.

"Creşterea economică de pe primele trei luni şi evoluţiile din lunile următoare ne îndreptăţeşte să credem că vom avea o creştere economică mai mare la finele anului, de peste 3,5%", a spus Voinea.

El a arătat că este nevoie de un efort comun al populaţiei, firmelor şi băncilor pentru a consolida creşterea economică, precizând că statul nu va repeta greşelile de politici din 2008-2009, nici de ajustări brutale ca în 2010.

"Statul este primul care are încredere, avem investiţii publice programate să crească cu un miliard euro faţă de 2013. Mesajul meu este: mergeţi, luaţi împrumuturi, investiţi, consumaţi, România şi-a revenit!", a îndemnat ministrul populaţia şi firmele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici