Contravenţiile privind dotarea cu aparate de marcat electronice, introduse în legea prevenirii

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, o hotărâre prin care se introduc în legea prevenirii contravenţiile referitoare la nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevăzute de lege de a utiliza aparate de marcat cu jurnal electronic.

370 afișări
Imaginea articolului Contravenţiile privind dotarea cu aparate de marcat electronice, introduse în legea prevenirii

Contravenţiile privind dotarea cu aparate de marcat electronice, introduse în legea prevenirii

„Având în vedere faptul că, la data de 1 septembrie 2018 expiră termenul de graţie stabilit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2018, în care nu se aplică sancţiunile prevăzute de lege pentru nedotarea operatorilor economici care au calitatea de contribuabili mari sau mijlocii cu aparate de marcat cu jurnal electronic, operatorii economici care au obligaţia de a se dota cu aparate de marcat electronice fiscale dotate cu jurnal electronic riscă sancţiuni drastice pentru nerespectarea obligaţiei, fără ca vinovăţia să fie directă şi exclusivă a acestora, prin Legea prevenirii se urmăreşte atât creşterea conformării voluntare a operatorilor economici cu privire la rigorile legale, cât şi creşterea gradului de încredere a operatorilor economici în organele de control, se impune introducerea contravenţiilor referitoare la nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevăzute de lege, de a utiliza aparate de marcat cu jurnal electronic (art. 10 lit. cc) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999) sub prevederile Legii prevenirii nr. 270/2017, în vederea asigurării unei abordări de tip preventiv, stimulativ şi nu de sancţionare imediată la prima abatere a operatorului economic", se arată în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern adoptată miercuri de Executiv.

Urmare a introducerii acestei măsuri, A.N.A.F. va putea constata, de la caz la caz, cel puţin următoarele situaţii în care se află comercianul şi pot proceda în consecinţă astfel:

a) este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, situaţie în care organul de control nu aplică sancţiuni

b) este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar acesta 4 nu este fiscalizat şi instalat, situaţie în care organul de control aplică avertismentul şi stabileşte un termen de instalare foarte scurt

c) nu este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar există pe piaţă aparate corespunzătoare activităţii acestuia, situaţie în care organul de control aplică avertismentul şi stabileşte un termen scurt de dotare

d) nu este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar există pe piaţă aparate şi a făcut comandă la distribuitorul autorizat, situaţie în care organul de control aplică avertismentul şi stabileşte un termen de dotare şi fiscalizare scurt

e) nu este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic şi nu există pe piaţă aparate de marcat cu jurnal electronic dedicate activităţii sale, situaţie în care organul de control aplică avertismentul şi stabileşte în planul de remediere un termen mai lung de dotare (exemplu: 90 de zile)

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2018 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale a fost acordat un termen de graţie de 3 luni, în care nu se aplică sancţiunile prevăzute de lege pentru nedotarea operatorilor economici cu aparate de marcat cu jurnal electronic. Termenele de graţie (până la care nu se aplică sancţiunile pentru nedotarea cu noile aparate de marcat) stabilite prin OUG nr.44/2018 sunt 1 septembrie 2018 (contribuabili mari şi mijlocii), respectiv 1 noiembrie 2018 (contribuabili mici).

„La această dată, procesul de implementare a aparatelor de marcat dotate cu jurnal electronic este în plină desfăşurare. Acesta este un proces deosebit de complex şi impune eforturi semnificative pentru toţi participanţii, atât instituţii centrale şi locale subordonate ale statului, cât şi producători/distribuitori şi utilizatori ai aparatelor de marcat. Având în vedere faptul că, se estimează că operatorii economici mari şi mijlocii utilizează cca. 100.000 de aparate de marcat, iar până la această dată au fost instalate numai 28.986 de aparate de marcat pentru toate categoriile de contribuabili, inclusiv cei mici, a rămas mai puţin de o lună până la expirarea termenului de graţie acordat operatorilor economici mari şi mijlocii prin OUG nr. 44/2018, eliberarea numărului de ordine necesar fiscalizării, precum şi fiscalizarea propriu-zisă a aparatelor de marcat dotate cu jurnal electronic sunt procese consumatoare de timp, se constată faptul că există premise ca cel puţin pentru anumite categorii de operatorii economici, dotarea cu aparate de marcat să nu fie finalizată până la 1 septembrie 2018", se mai arată în nota de fundamentare a HG.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici