Crescătorii de porci: Este posibil ca România să fi importat carne contaminată cu dioxină

Crescătorii de porci susţin că este posibil ca în România să fi ajuns carne de porc din Germania contaminată cu dioxină, un produs cancerigen, şi cer interzicerea importurilor din această ţară, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Gheorghe Caruz, preşedintele patronatului din domeniu.

331 afișări
Imaginea articolului Crescătorii de porci: Este posibil ca România să fi importat carne contaminată cu dioxină

Crescătorii de porci: Este posibil ca România să fi importat carne contaminată cu dioxină (Imagine: Ionel Iancu/Mediafax Foto)

"Am suspiciunea că în ţara noastră dacă nu a intrat până acum va intra carne cu dioxină din Germania", a spus Caruz, preşedintele Patronatului Român al Cărnii de Porc.

El recomandă exclusiv consumul de carne produsă în România şi susţine că produsele din import "pot avea dioxină".

Caruz a afirmat că în ultimele trei săptămâni carnea de porc din import s-a ieftinit de la 1,5 euro pe kilogram carcasă la 1,12 euro. Caruz spune că ieftinirea a avut loc din cauză că producătorii germani au micşorat preţurile din momentul în care s-a anunţat că în această ţară s-a depistat carne de porc contaminată cu dioxină.

Totodată, Caruz apreciază că este greu să fie verificate toate importurile deoarece o probă de dioxină costă 400 de lei.

"Cine va da atât la fiecare maşină de porci importată? Unde e carnea de la cele 900 de ferme din Germania depistate cu dioxină şi de ce au scăzut atât de mult preţurile în ultimele săptămâni?", s-a întrebat preşedintele patronatului.

El spune că Germania a ocupat anul trecut 33% din totalul importurilor de carne de porc făcute de România.

Totodată, Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România a cerut vineri ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, să propună în Guvern măsuri de protejare a producătorilor de carne de porc din România faţă de preţurile de dumping practicate de companiile de profil din Germania.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici