Creşterea TVA, eliminarea subvenţiilor şi inundaţiile ar putea duce inflaţia la 8%

Majorarea TVA de la 19% la 24%, eliminarea subvenţiilor la căldură, creşterea preţurilor la alimente din cauza inundaţiilor, precum şi deprecierea leului ar putea duce rata inflaţiei la 8% la finele acestui an, potrivit unui studiu al Raiffeisen Bank.

23 afișări
Imaginea articolului Creşterea TVA, eliminarea subvenţiilor şi inundaţiile ar putea duce inflaţia la 8%

Creşterea TVA, eliminarea subvenţiilor şi inundaţiile ar putea duce inflaţia la 8% (Imagine: Mediafax Foto)

"Rata inflaţiei ar trebui să sară în iulie, ca urmare a majorării TVA. Deşi ne aşteptăm la o contribuţie de 70% din creştera TVA la majorarea preţurilor de consum, deprecierea leului, eliminarea subvenţiilor pentru căldură, dar şi efectele negative în preţurile la alimente din cauza inundaţiilor recente ar trebui să împingă rata inflaţiei la un nivel înalt la finele anului, de peste 8% în decembrie 2010 potrivit estimările noastre preliminare", se arată într-un studiu al Raiffeisen Bank.

În condiţiile unei creşteri substanţiale a inflaţiei, Raiffeisen consideră că BNR "nu mai are loc" pentru reducerea dobânzii de politică monetară până la finele acestui an.

"Credem că există riscuri pentru a vedea chiar o creştere în dobânda de politică monetară în următoarele luni dacă vor apărea efecte de runda a doua în urma majorării TVA, iar anticipaţiile inflaţioniste vor creşte. De asemenea, există riscul să crească dobânzile interbancare", se menţionează în studiu.

Consiliul de Administraţie al BNR a decis miercuri să menţină dobânda de politică monetară la minimul istoric de 6,25%, precum şi a ratelor pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei, la 15%, şi în valută, la 25%.

BNR a fixat pentru acest an o ţintă de inflaţie de 3,5%, cu un interval de variaţie de plus/minus un punct procentual.

Preţurile de consum au înregistrat în luna mai o creştere uşoară, de 0,15%, iar rata anuală a inflaţiei a urcat de la 4,28% în aprilie la 4,42%, în pofida ieftinirii mărfurilor alimentare pentru prima dată după septembrie anul trecut.

Inflaţia reprezintă unul dintre criteriile fixate în acordul de finanţare externă semnat de România, în valoare de 20 miliarde de euro, şi coordonat de Fondul Monetar Internaţional. Totodată, inflaţia se numără printre criteriile de convergenţă pe care România trebuie să le îndeplinească pentru aderarea la zona euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici