Cristian Hostiuc, director editorial ZF: România a tăiat salariile cu 25% când deficitul era de un miliard. Acum, deficitul e în cer | VIDEO

  • Directorul editorial ZF subliniază că bursa este un indicator a ceea ce s-ar putea întâmpla în economie.
  • Potrivit acestuia, e foarte puţin probabil ca majorările de pensii şi de salarii să se mai producă.
1997 afișări

Directorul editorial ZF, Cristian Hostiuc, spune că lucrurile nu arată tocmai bine pentru România, în condiţiile în care Guvernul a tăiat cu 25% salariile în 2010, când deficitul la bugetul de stat era de un miliard de euro, precizând că acum "deficitul e în ceruri". 

"Pieţele bursiere sunt pentru şacali, ca să spunem aşa, cu toate că şi tu şi eu, noi suntem indirect acţionari la Bursa de la Bucureşti. Şi asta ne afectează pensia pentru că noi suntem în Pilonul II, iar Pilonul II de Pensii, prin cei care administrează, sunt cei mai mari investitori de la Bursa din Bucureşti. Dacă noi ne uităm acuma, îţi pot spune că pensia ta de peste 20 de ani astăzi e puţin mai mică", spune Cristian Hostiuc, făcând referire la ultimele evoluţii ale Bursei.

Directorul editorial ZF subliniază că bursa este un indicator a ceea ce s-ar putea întâmpla în economie.

"Eu cred că deja avem scădere economică. Noi aveam scădere economică de anul trecut în Statele Unite, în Europa, ca să nu mai vorbim de China, a venit această criză de coronavirus şi acuma toată lumea îşi pune problema dacă nu cumva am intrat într-un ciclu mai lung de recesiune. Probabil că vom intra. Germania deja este în recesiune şi este cea mai puternică economie a Europei (...)Lucrurile nu arată tocmai bine. În acest moment, în România, noi încă nu am văzut, noi trăim încă într-o petrecere, dar sunt întreruperi ale unor cursuri comerciale, va fi un impact asupra celor care vând, fie că eşti retailer, fie că eşti o gogoşerie, că eşti o cafenea. Şi următorul pas este că totul se duce în buget, de fapt primul pas. Dacă tu, cafenea, eşti afectată, cum totul se duce în buget, bugetul va avea venituri mai scăzute", a completat Cristian Hostiuc.

Potrivit acestuia, e foarte puţin probabil ca majorările de pensii şi de salarii să se mai producă.

"Bugetul României a fost arătat foarte bine pe hârtie, în realitate mă tem că nu va putea fi susţinut, chiar şi în cazu în care nu se vor da majorări de pensii şi salarii. Nu cred că se va mai ajunge la majorări de pensii de 40%. Bugetul nu are cum. Ar trebui să se întâmple ceva extraordinar ca Guvernul care va fi atunci să dea majorările de salarii. Deci haideţi să uităm majorările de salarii. Problema este că bugetul, în forma actuală, chiar şi fără majorările de salarii, nu cred că poate susţine o scădere economică şi o scădere a veniturilor bugetare (...) România a tăiat salariile cu 25% şi a majorat TVA-ul de la 19 la 24% când noi aveam un deficit la buget de un milliard de euro. Acum deficitul este în ceruri", a completat Cristian Hostiuc.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici