CTP Cehia investeşte 15 milioane euro în parcul logistic Cefin Arad, aflat în lichidare - FOTO

Compania cehă CTP, care va achiziţiona parcul logistic Cefin Arad, aflat în lichidare, va investi până la 15 milioane de euro în acest an, acesta urmând să se numească CTPark Arad.

994 afișări
Imaginea articolului CTP Cehia investeşte 15 milioane euro în parcul logistic Cefin Arad, aflat în lichidare - FOTO

CTP Cehia investeşte 15 milioane euro în parcul logistic Cefin Arad, aflat în lichidare (Imagine: Marian Buga/Mediafax Foto)

Managerii dezvoltatorului ceh CTP au anunţat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Arad, că sunt în proceduri de achiziţie a parcului logistic construit de grupul italian Cefin, parc aflat la marginea oraşului, lângă autostrada pan-europeană A1 şi lângă DN 69 Arad-Timişoara.

Parcul logistic care va intra în portofoliul cehilor se va numit CTPark Arad şi are o suprafaţă de 93.000 de metri pătraţi, din care 43.000 sunt închiriabili.

Directorul general al CTP, Remon Vos, a declarat că procedurile de achiziţie vor fi încheiate în acest an, iar parcul va beneficia de îmbunătăţiri faţă de forma actuală, urmând să se facă amenajări noi.

Conform lui Vos, investiţia de la Arad va ajunge la 15 milioane de euro în acest an, în planuri fiind şi achiziţia de noi terenuri în zonă.

CTPark va oferi unităţi disponibile de la 1.000 de metri pătraţi, cu posibilitatea de extindere. Parcul este adecvat în special companiilor de producţie şi logistică, cu precădere celor care caută soluţii de tip plug & play (conectare şi folosire). Printre actualii chiriaşi ai parcului se află Gebruder Weiss, Schenker şi Gefco.

Conform lui Vos, compania se va extinde în România, investiţiile planificate ridicându-se la suma de 100 de milioane de euro.

"România este o piaţă importantă de creştere pentru CTP şi credem că este momentul potrivit pentru a extinde reţeaua CTPark în regiune", a declarat Remon Vos.

Cehii spun că au ales Arad pentru planurile de investiţii deoarece "este cel mai important punct de legătură pentru transportul rutier şi feroviar trans-european din vestul României", dar şi pentru terminalul de mărfuri existent la aeroportul local. De asemenea, investitorii spun că un avantaj al zonei este creşterea continuă a industriei, susţinută de costurile atractive ale forţei de muncă.

Parcul industrial din Arad, construit în anul 2011 de grupul italian Cefin la Arad, a fost scos la vânzare anul trecut prin negociere directă de către administratorul judiciar al dezvoltatorului, care a intrat în insolvenţă pentru datorii de 114 milioane lei (26 mil.euro), majoritatea către Volksbank.

Administratorul judiciar, firma BDO Business Restructuring, vindea cele 8 module ale parcului industrial, cu o suprafaţă totală de 44.400 metri pătraţi plus 2.600 de metri pătraţi spaţii de birouri, precum şi o clădire de trei etaje nefinalizată şi o platformă betonată cu destinaţia parcare şi cale de acces, în suprafaţă de 27.400 metri pătraţi.

CTP este al patrulea cel mai mare dezvoltator industrial din Europa şi consideră România ca "următoarea piaţă cheie pentru extinderea la nivel mondial".

Compania cehă a finalizat recent predarea unei proprietăţi de 4.000 metri pătraţi pentru compania Fränkische, existent în CTPark Turda, iar în urmă cu o lună a cumpărat de la fondul american de investiţii Heitman aproiectul Mercury Logistics Park din apropierea autostrăzii Bucureşti-Piteşti, unde au sediul Rhenus Logistics, Dumagas Transport şi Tibbett Logistics.

CTP are un portofoliu de circa 2,5 milioane de metri pătraţi şi venituri din chirii de 120 milioane de euro. Compania anunţa în 2007 că intenţionează să un milion de metri pătraţi de parcuri industriale în România, în acest sens cumpărând terenuri totalizând 60 de hectare în Borş, judeţul Bihor, în Piteşti (Argeş) şi la Turda, judeţul Cluj. Ulterior, compania anunţa că nu începe proiectele din România din cauza lipsei de chiriaşi.

În Cehia, compania are 37.000 de angajaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici