Dacia înregistrează un record de vânzări la şase luni

Dacia a realizat un record de vânzări la şase luni, în Europa, cu 245.453 vehicule vândute (+9,3 %) şi o cotă de piaţă de 2,6 %, rezultatele fiind datorate în special modelelor Sandero faza 2, lansat la sfârşitul anului 2016, şi Duster, informează un comunicat al Grupului Renault.

649 afișări
Imaginea articolului Dacia înregistrează un record de vânzări la şase luni

Dacia înregistrează un record de vânzări la şase luni

În primul semestru, vânzările mondiale de autoturisme şi vehicule utilitare ale Grupului Renault (inclusiv Lada) au înregistrat o creştere de 10,4 % pe o piaţă care a crescut cu 2,6 %, pecizează comunicatul. Cota de piaţă a grupului a ajuns la 4,1 % (+0,3 puncte în raport cu anul 2016).

Un record de vânzări semestriale înregistrează şi grupul în ansamblu, precum şi marca Renault, cu 1.879.119, respectiv 1.342.968 vehicule vândute. Vânzările Renault Samsung Motors au crescut cu 12,5 %, iar cele ale Lada cu 12,2 %.

În Europa, înmatriculările grupului continuă să crească mai accelerat decât piaţa. Acestea au înregistrat o creştere de 5,6 %, în condiţiile în care piaţa a cunsocut o dinamică pozitivă de 4,4 %, ceea ce înseamnă 1.025.300 de vehicule înmatriculate în primul semestru. Cota de piaţă a grupului în Europa ajunge la 10,8 %, în creştere cu 0,1 puncte.

Marca Renault a înregistrat şi ea o creştere de 4,3 %. Cota sa de piaţă se ridică la 8,2 %. Renault beneficiază în special de pe urma reînnoirii complete a familiei Mégane în anul 2016. Clio 4 este a 2–a cea mai vândută mai maşină în Europa, iar crossover-ul Captur este pe locul 1 în categoria sa.

Pe segmentul vehicule electrice, Renault se menţine în frunte cu o cotă de piaţă de 26,8%. Volumele vânzărilor au crescut cu 34%. Înmatriculările modelului ZOE, cea mai vândută maşină electrică în Europa, înregistrează o dinamică de 44%.

În afara Europei, şi restul regiunilor au înregistrat creşteri ale vânzărilor şi cotei de piaţă. Înmatricularile grupului au crescut cu 16,8% pe o piaţă care a crescut cu 3,4%. În Africa-Orientul Mijlociu-India, înmatriculările grupului au crescut cu 19,3%, iar cota de piaţă a ajuns la 6,4% (+1,1 puncte).

În Eurasia, înmatriculările sunt în creştere cu 8,6% într-o piaţă care a crescut cu 2,5%. Cota de piaţă a grupului, care include acum marca Lada, a progresat cu 1,4 puncte, ajungând la 24,5%.

Piaţa rusă, care a crescut pentru prima dată în ultimii 4 ani, a înregistrat un avans de 6,9% în primul semestru. Vânzările grupului (inclusiv Lada) au crescut cu 14 %. Rusia devine a 2-a piaţă a Grupului, luând în calcul şi volumele de vânzări ale mărcii Lada.

În regiunea Asia Pacific, înmatriculările cresc cu 50,5%, pe o piaţă în creştere cu 3,6%.

În China, Renault a vândut aproape 36.000 de vehicule (în comparaţie cu 9.771 în aceeaşi perioadă a anului 2016), din care 21.000 de unităţi din „Noul Koleos” lansat la sfârşitul anului 2016 şi fabricat local.

Renault Samsung Motors creşte cu 12,5% în Coreea, pe o piaţă în scădere cu 4,2%. Cota de piaţă ajunge la 6,9% (+1 puncte).

În America Latină, vânzările au progresat cu 14,6% pe o piaţă în creştere cu 8,3%, cota de piaţă ridicându-se la 6,5%, în creştere cu 0,4 puncte.

Compania anticipează că în anul 2017 piaţa mondială va avea o creştere între 1,5 % şi 2,5 %. Piaţa europeană ar trebui de asemenea să crească cu 2%, acelaşi nivel de creştere fiind preconizat şi în cazul pieţei franceze.

La nivel internaţional, dincolo de Europa, este probabil ca piaţa rusă să aibă o creştere de peste 5%, iar piaţa braziliană să crească cu 5%. Se anticipează că pieţele din China (+5 %) şi India (+8 %) îşi vor menţine dinamica de creştere.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici