Video Daea: Să nu ne ducem la UE să punem cătarea pe ţară-rugămintea unui om care arde pe cărbunele ţării

Petre Daea , desemnat ministru al Agriculturii, le-a adresat parlamentarilor, luni, rugămintea de a nu merge ”la Uniunea Europeană , să pună cătarea pe ţară”, afirmând că acest îndemn vine din partea ”unui om care arde pe cărbunele acesta al ţării”.

180 afișări

”Astăzi şi oricând să fim foarte atenţi la exprimările noastre. Să nu ne ducem, pentru că ne facem mare rău, la UE, este rugămintea unui om care arde pe cărbunele acesta al ţării, să nu ne ducem la UE (...) să punem cătarea pe ţără. Nu”, a le-a cerut Petre Daea parlamentarilor, în şedinţa comisiilor reunite de agricultură, după primirea avizului pozitiv.

Petre Daea a precizat că are ”mandat” de la premierul desemnat Viorica Dăncilă să meargă în următoarea perioadă la Bruxelles pentru a discuta problemele legate de finanţarea agriculturii.

Daea, propus ministru al Agriculturii, a primit, luni, aviz pozitiv în Comisiile reunite de agricultură ale Parlamentului, cu 21 de voturi ”pentru”, 10 ”împotrivă”, neînregistrându-se nicio abţinere.

După primirea votului comisiilor parlamentare, Petre Daea a rămas în sala de şedinţă, unde a răspuns întrebărilor care i-au fost adresate de parlamentari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici