- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Deficitul comercial a crescut cu 1,9% în primele opt luni
Deficitul comercial a crescut în primele opt luni cu 1,9% faţă de perioada similară a anului trecut, la 6,09 miliarde de euro, deşi exporturile au crescut într-un ritm uşor mai rapid decât importurile, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Exprimat în lei, deficitul comercial a avansat uşor în primele opt luni, cu 0,45% faţă de perioada similară a anului trecut, la 25,38 miliarde de lei.
Diferenţa dintre dinamica calculată pe baza valorilor exprimate în lei şi cea calculată din valori exprimate în euro a fost determinată de aprecierea monedei naţionale în lunile ianuarie-aprilie, cu valori ce se situează în intervalul 1,6% - 4,5% faţă de lunile corespunzătoare din anul 2009, şi deprecierii monedei naţionale în perioada mai-august cu valori ce se situează în intervalul 0,1% - 1,1%, faţă de intervalul similar din 2009.
Exporturile realizate în perioada ianuarie - august au fost de 97,2 miliarde lei (23,3 miliarde euro), iar importurile au însumat 122,6 miliarde de lei (29,4 miliarde de euro). Comparativ cu perioada similară a anului trecut, exporturile au crescut cu 23,5% la valori exprimate în lei (25,1% în euro), iar importurile au avansat cu 17,9% în lei (19,5% în euro).
De altfel, aproape în fiecare lună din 2010 exporturile au crescut mai rapid decât importurile.
În luna august, exporturile au însumat 11,74 miliarde de lei (2,76 miliarde euro), iar importurile s-au plasat la 14,25 miliarde de lei (3,35 miliarde de euro). Comparativ cu luna august 2009, exporturile au crescut cu 25,9% la valori exprimate în lei (25,2% în euro), iar importurile au crescut cu 14,4% în lei (13,7% în euro).
Exporturile au scăzut în august cu 18% faţă de luna precedentă, atât la valori exprimate în lei, cât şi la valori exprimate în euro, iar importurile s-au redus cu 16,4% în lei (16,3% în euro).
Deficitul comercial a fost în luna august de 2,5 miliarde lei (593,6 milioane euro), mai mic cu circa 20% atât exprimat în lei, cât şi în euro.
Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în primele opt luni a fost de 70,5 miliarde lei (16,88 miliarde de euro) la expedieri şi de 88,79 miliarde lei (21,26 miliarde de euro) la introduceri, reprezentând 72,5% din total exporturi şi 72,4% din total importuri.
Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele "maşini şi echipamente de transport" (42% la export şi 34,9% la import) şi "alte produse manufacturate" (34,2% la export şi respectiv 30,9% la import).
-
Diaconu despre Roşia Montană: Preşedintele ţării a avut dreptate - ori pe stânga, ori pe dreapta
Social ieri, 23:09
Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, vineri seară, la Alba Iulia, că preşedintele Traian Băsescu "a avut perfectă dreptate" când a vorbit despre proiectul de la Roşia Montană şi a cerut expunerea unei poziţii "ori pe stânga, ori pe dreapta". citeşte tot
-
Kelemen: UDMR nu participă la reînhumarea lui Nyiro, fiind un eveniment electoral al lui Szasz
Politic ieri, 22:57
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, vineri, că reprezentanţii Uniunii nu vor participa, duminică, la Odorheiu Secuiesc, la reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, întrucât este "un eveniment electoral" al lui Szasz Jeno, liderul PCM. citeşte tot





Nu exista comentarii