Directorul general al Dacia: Pentru a fi competitivi avem nevoie de infrastructură, dar şi de salarii sub control

Uzina din Mioveni trebuie să-şi păstreze competitivitatea faţă de alte fabrici Renault, precum cea din Maroc, iar elementele relevante în acest sens sunt atât accesul facil către frontieră, cât şi menţinea costurilor salariale "la un anumit nivel", afirmă directorul general al Dacia, Nicolas Maure.

352 afișări
Imaginea articolului Directorul general al Dacia: Pentru a fi competitivi avem nevoie de infrastructură, dar şi de salarii sub control

Directorul general al Dacia: Pentru a fi competitivi avem nevoie de infrastructură, dar şi de salarii sub control (Imagine: Cosmin Dan/Mediafax Foto)

"Este foarte important pentru noi să avem acces cât mai facil către frontiera din Arad şi este o prioritate pe care am comunicat-o Guvernului. Conform calculelor noastre, am economisi 30 de euro pe vehicul dacă ar exista autostradă (de la fabrică la graniţă, n.r.). În acelaşi timp, putem spune că 30 de euro nu sunt nici mult, nici puţin, există şi alte elemente de luat în calcul pentru competitivitatea noastră, iar deocamdată vorbim despre costurile salariale, care trebuie menţinute la un anumit nivel, pentru că altfel uzina din Tanger (Maroc), care este o uzină nouă, devine din ce în ce mai performantă şi poate fi pusă în comparaţie cu cea din Mioveni. Noi ne dorim ca uzina din Mioveni să rămână în faţa celei din Tanger", a declarat Maure, la o întâlnire cu presa.

El a afirmat că grupul francez Renault nu are deocamdată intenţia de a părăsi România, unde este prezent de 15 ani, dar pe de altă parte, în contextul în care fabrica din Maroc devine din ce în ce mai competitivă, este important ca România să-şi păstreze la rândul ei competitivitatea pentru a putea exporta către pieţele din vestul Europei.

În prezent, producătorul auto are un flux rutier zilnic de 350 de camioane dinspre Mioveni către graniţă şi invers, a mai spus directorul general pentru Dacia şi Renault România.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat recent că nefinalizarea Coridorului IV paneuropean de transport va duce la pierderea asamblării de la Piteşti, la uzinele Dacia, care deja extinde uzina din Maroc.

Băsescu a spus că România va pierde foarte multe investiţii dacă nu finalizează Coridorul IV, iar Dacia este ceva "sigur".

În replică, premierul Victor Ponta a declarat că afirmaţia preşedintelui reprezintă o "inconştienţă sinistră, o tâmpenie", adăugând că a fost asigurat chiar de şeful grupului Renault de continuarea investiţiilor.

Ponta a asigurat că Guvernul lucrează la îmbunătăţirea infrastructurii rutiere şi că are încredere în ce spune preşedintele Renault, nu în ce "mai aruncă, într-o chestie strict politică, Băsescu".

Ulterior, grupul francez a transmis că nu vrea să părăsească România, unde a investit peste 2 miliarde euro, dar evoluţia infrastructurii este determinantă pentru proiectele viitoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici