Dosarul Lukoil retrimis la Parchet din cauza "pasivităţii totale" a procurorilor

Judecătorii Tribunalului Prahova au retrimis la Parchet dosarul Lukoil întrucât, după constatarea mai multor neregularităţi, procurorii nu au comunicat dacă le remediază sau solicită restituirea cauzei, atitudinea anchetatorilor fiind catalogată de către judecători drept "pasivitate totală”.

2677 afișări
Imaginea articolului Dosarul Lukoil retrimis la Parchet din cauza "pasivităţii totale" a procurorilor

Dosarul Lukoil retrimis la Parchet din cauza "pasivităţii totale" a procurorilor (Imagine: Gabriel Petrescu/MEdiafax Foto)

Tribunalul Prahova a trimis înapoi, la Parchetul de le lângă Curtea de Apel Ploieşti, dosarul în care compania Lukoil şi directori ai Rafinăriei Petrotel Lukoil Ploieşti sunt inculpaţi pentru infracţiuni economice, din cauză că procurorii nu au răspuns judecătorilor dacă menţin dispoziţia de trimitere în judecată, după ce în actul de sesizare a instanţei s-au constatat mai multe neregularităţi atât la capitolul "în fapt”, cât şi la capitolul "în drept", transmite corespondentul MEDIAFAX.

"În baza articolului 345 alineatul 2 din Codul de procedură penală, s-a dispus comunicarea încheierii Parchetului, în vederea remedierii neregularităţilor constatate în actul de sesizare, în termen de cinci zile de la comunicare, printr-un act vizat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, punându-se în vedere procurorului să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. Încheierea a fost comunicată Parchetului la data de 15.12.2015, acesta solicitând la data de 16.12.2015 înaintarea dosarului de urmărire penală, în vederea remedierii neregularităţilor actului de sesizare. Parchetul nu a remediat în termen legal neregularităţile constate şi nici nu a comunicat judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei, ultima zi a termenului (termen procedural, calculat potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. 1,2 C.p.p.) fiind 22.12.2015”, se arată în încheierea de şedinţă prin care Tribunalul Prahova a restituit Parchetului dosarul Lukoil.

Din acelaşi document reiese că atitudinea procurorului în acest caz este catalogată drept "pasivitate totală”.

"(…) Nici în ipoteza în care s-ar considera că pasivitatea totală a procurorului în termenul legal de 5 zile nu este sancţionată automat cu restituirea cauzei, nu se poate dispune începerea judecăţii, neregularităţile constate fiind esenţiale, ducând la imposibilitatea stabilirii obiectului şi a limitelor judecăţii în prezenta cauză, aşa cum s-a arătat”, precizează încheierea Tribunalului Prahova.

Între timp, procurorii au contestat decizia judecătorilor de a restitui la Parchet dosarul Lukoil.

Tribunalul Prahova a dispus, marţi, ca dosarul în care compania Lukoil şi directori ai acesteia au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni economice să fie retrimis Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, după ce în luna decembrie judecătorii au constatat neregularităţi în rechizitoriu.

Magistraţii Tribunalului Prahova pe rolul căruia a fost trimis pentru judecare dosarul de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii, spălare de bani şi complicitate la aceste infracţiuni, în care sunt inculpaţi compania Lukoil şi directori ai rafinăriei Petrotel Lukoil din Ploieşti, au decis, marţi, să retrimită cauza la procurorii care au instrumentat acest dosar.

Decizia judecătorilor de a retrimite la Parchet acest dosar a fost luată după ce, în luna decembrie 2015, judecătorii au constatat neregularităţi în rechizitoriul întocmit în dosarul Lukoil de către procurori, ce constau în ”neindicarea activităţii infracţionale concrete a inculpaţilor, modul în care au contribuit la rezultatul socialmente negativ enunţat de procuror, prin raportare la atribuţiunile de serviciu; nedescrierea concretă a actelor materiale; lipsa analizei procesului decizional în cadrul societăţii (modul în care funcţiona consiliul de administraţie, componenţa acestuia şi influenţa voturilor inculpaţilor ce fac parte din acesta; ierarhia în cadrul societăţii; în situaţia în care unele decizii au fost luate în Adunarea Acţionarilor - majorarea capitalului social - analizarea modului în care inculpaţii au contribuit la acestea, în condiţiile în care majoritatea nu făceau parte din acest organ colectiv, şi a modului în care erau obligaţi să aducă la îndeplinire hotărârile AGA; cine a participat la luarea deciziei de împrumutare a societăţii, şi a altor aspecte considerate relevante), pentru a demonstra caracterul esenţial al acţiunilor inculpaţilor în luarea deciziilor”.

În cazul societăţii Lukoil Europe Holdings BV Olanda, judecătorii au constatat în urmă cu o lună că procurorii nu au indicat o anumită persoană fizică ce ar fi acţionat în numele societăţii. De asemenea, dosarul trimis la instanţă nu indica societăţile comerciale favorizate de acţiunile inculpaţilor şi a interesului direct sau indirect al lui Andrey Bogdanov şi Andrei Raţă în cadrul societăţilor favorizate. Pe lângă aceste neregularităţi, constatate de judecători la capitolul ”în fapt”, Tribunalul Prahova a constatat neregularităţi şi la capitol ”în drept”, fiind vorba despre ”neconcordanţe în prezentarea actelor materiale ale infracţiunilor deduse judecăţii, în sensul că actele materiale prezentate au fost dublate sau chiar triplate; nelămurirea laturii civile prin nedescrierea modului de calcul al prejudiciului pentru fiecare inculpat şi pentru fiecare an în parte; nelămurirea categoriilor de persoane vătămate în cauză, iar în situaţia în care s-ar considera că şi acţionarii S.C. Petrotel Lukoil S.A. sunt persoane vătămate, identificarea şi indicarea tuturor acestor persoane, potrivit dezvoltărilor din considerentele prezentei încheieri”, preciza la acel moment instanţa.

În august 2015, dosarul în care Lukoil şi reprezentanţi ai săi sunt suspectaţi de spălare de bani şi folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii a fost trimis în judecată.

În 2 octombrie 2014, procurorii au făcut percheziţii la sediile mai multor companii aparţinând Lukoil, inclusiv la rafinăria din Ploieşti, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani. La o zi de la percheziţii, Lukoil a oprit producţia rafinăriei din Ploieşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici