După cinci licitaţii fără investitori, City Mall va fi vândut prin negociere directă

City Mall, aflat în faliment, nu a atras investitori nici la a cincea licitaţie, programată pentru joi, 30 iunie, astfel că lichidatorul judiciar, Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), va discuta cu creditorii vânzarea centrului comercial prin negociere directă.

443 afișări
Imaginea articolului După cinci licitaţii fără investitori, City Mall va fi vândut prin negociere directă

După cinci licitaţii fără investitori, City Mall va fi vândut prin negociere directă

"Caietul de sarcini nu a fost achiziţionat nici pentru a cincea licitaţie. Ne vom întâlni în următoarele două săptămâni cu creditorii şi vom trece la negociere directă. Nu vom mai scădea preţul. Nu ne presează nimic, mall-ul se susţine, a crescut traficul şi numărul chiriaşilor, cu nouă. Nu mai este presiune pentru vânzarea mall-ului", a declarat agenţiei MEDIAFAX Radu Lotrean, partener al CITR.

La licitaţia programată pentru joi, preţul de pornire a fost stabilit la 20,96 milioane de euro, faţă de 33 milioane de euro, la încercarea anterioară de vânzare, de la sfârşitul lunii martie. Pentru ultima licitaţie, preţul este cu 40% sub valoarea iniţială.

"A fost presiune pe vânzare la început şi am scăzut preţul pentru că strategia a urmărit să fie rezolvată rapid problema atât pentru creditori, cât şi pentru mall. Când am preluat administrarea mall-ul mergea rău, chiriaşii erau îngrijoraţi. Împreună cu Coldwell Banker am luat măsuri de management, am văruit, am adus chiriaşi, am renegociat cu chiriaşii, avem rată bună de încasare a chiriilor, avem grad de ocupare ridicat, de aproximativ 85%, faţă de 75%, la preluare", a afirmat Lotrean.

Coldwell Banker a fost desemnată, în luna ianuarie, să administreze City Mall, oferind servicii de management interimar al centrului comercial.

Centrul comercial a intrat în faliment în luna noiembrie a anului trecut, principala cauză fiind imposibilitatea firmei care îl deţine, Victoria Holding (parte a fondului australian de investiţii APN European Retail Trust), de a rambursa creditele contractate pentru achiziţia City Mall, în 2006. La vremea respectivă, fondul a plătit pentru cumpărarea mall-ului peste 100 milioane de euro. Fondul australian este al treilea proprietar al City Mall, amplasat în zona Eroii Revoluţiei.

Cele trei bănci finanţatoare ale proiectului au de recuperat 176 milioane lei (peste 41 milioane de euro), din care Bancpost 21,6 milioane lei (circa 5 milioane de euro), UniCredit Bank Austria - 153 milioane de lei (35,7 milioane de euro), iar UniCredit Ţiriac Bank 1,28 milioane de lei (circa 300.000 euro).

City Mall are o suprafaţă construită de peste 31.000 metri pătraţi, structurată pe trei subsoluri, parter şi trei etaje. Zona comercială are o suprafaţă de 14.348 metri pătraţi. Centrul comercial cuprinde 80 de magazine, o zonă de cafenele şi restaurante, precum şi un cinematograf operat de compania City Cinema.

La sfârşitul lunii mai, reprezentanţii lichidatorului apreciau că vor găsi cumpărător pentru mall în 1-2 luni, deoarece preţul se apropie de cel la care sperau să-l vândă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici