Economia a scăzut cu 0,7% în trimestrul al treilea

Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut în trimestrul al treilea cu 0,7% şi cu o rată anuală de 2,3%, urmând să se reducă şi în ultimele trei luni ale anului, potrivit unui sondaj intern al Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).

17 afișări
Imaginea articolului Economia a scăzut cu 0,7% în trimestrul al treilea

Economia a scăzut cu 0,7% în trimestrul al treilea (Imagine: Radu Iordache/Mediafax Foto)

"Conform opiniilor exprimate de către membrii AAFBR în cadrul unui sondaj intern, rata trimestrială a PIB pentru trimestrul trei al anului 2010 s-a situat probabil la -0,7% (estimările variază între -0,5% şi -2,5%), în timp ce rata anuală a fost de -2,3% (estimările variază între -2% şi -4%)", se arată într-un comunicat al asociaţiei.

Pentru trimestrul patru al anului 2010, opiniile exprimate arată continuarea contracţiei PIB (-0,1% rată trimestrială şi -2,5% rată anuală). Estimările variază între -0,5% şi 0,1% pentru rata trimestrială, iar pentru cea anuală între -0,6% şi -3,4%.

Pentru întregul an 2010, estimarea membrilor AAFBR care au răspuns la sondaj plasează dinamica PIB la -2,2%, estimările fluctuând între -1,6% şi -2,8%.

Pentru anul 2011 participanţii la sondaj se aşteaptă la o rată de creştere a PIB de 1,2%. Estimările variază între -1,8% şi 2%.

AAFBR este o asociaţie profesională fără scop lucrativ, înfiinţată în luna ianuarie 2008 şi care reuneşte peste 60 de analişti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de asigurări şi din piaţa de capital.

Institutul Naţional de Statistică va publica vineri date estimate privind evoluţia PIB în trimestrul al treilea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici