Editorial Bloomberg: Elitele de la Davos trebuie să adauge substanţă pălăvrăgelii lor pretenţioase

Dacă miliardarii, bancherii şi politicienii prezenţi la Forumul de la Davos vor avea o revelaţie, aceasta ar trebui să fie că civilizaţia occidentală este în pragul unui eşec catastrofic de a-şi pune în echilibru interesele pe termen scurt cu cele pe termen lung.

683 afișări
Imaginea articolului Editorial Bloomberg: Elitele de la Davos trebuie să adauge substanţă pălăvrăgelii lor pretenţioase

Editorial Bloomberg: Elitele de la Davos trebuie să adauge substanţă pălăvrăgelii lor pretenţioase (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În timp ce la Davos se adună elitele globale pentru mai multe zile de discursuri, dezbateri şi petreceri, turbulenţele de pe pieţele financiare din Europa s-au mai calmat, iar economia SUA pare a fi într-o situaţie mai bună decât aşteptările. Dar, după cum a subliniat şi cancelarul Angela Merkel miercuri, liderii globali nu au aplicat încă învăţămintele trase din criza care a început în 2008 şi nu s-a încheiat încă, potrivit unui editorial Bloomberg.

În SUA, liderii politici sunt concentraţi aproape exclusiv asupra situaţiei pe termen scurt, în detrimentul celei pe termen lung. Salvarea băncilor în 2009, împreună cu diverse forme de stimulare a economiei - oricât de insuficiente ar fi - au ajutat la evitarea unei depresiuni de amploare şi au protejat, măcar parţial, milioane de americani de efectele puternice ale crizei.

Nota de plată a unor astfel de măsuri trebuie, însă, plătită.

În contextul apropierii alegerilor şi a reluării lobby-ului bancherilor, Statele Unite nu vor face, probabil, progrese către un plan realist de limitare a îndatorării statului sau de reparare a sistemului financiar, care rămâne foarte vulnerabil. Acordul bugetar convenit anul trecut între partidele politice va tăia 2.100 de miliarde de dolari pe parcursul a zece ani, doar o fracţiune din cât este necesar, scrie Bloomberg.

În acest timp, în Europa, cel mai puternic lider din regiune, cancelarul Merkel, se concentrează puternic asupra situaţiei pe termen lung, în detrimentul celei pe termen scurt. Merkel şi confraţii ei ideologici de la Banca Centrală Europeană promovează un pact fiscal care va limita îndatorarea în zona euro. Acest obiectiv este pus înaintea unor măsuri necesare urgent, precum recunoaşterea a cât pot să plătească ţările cu probleme din Europa, recapitalizarea băncilor şi construirea unui sistem de protecţie credibil pentru a stopa contagiunea crizei datoriilor la guvernele solvabile.

Drept urmare, nesiguranţa paralizează pieţele financiare, afectând economia globală şi ameninţând cu o destrămare a zonei euro care ar face planurile cancelarului german irelevante.

Dificultăţile Statelor Unite şi Europei au aceeaşi sursă: elita financiară, investitorii şi contribuabilii au devenit în prea mare măsură dependenţi de protecţia statelor faţă de consecinţele propriilor lor acţiuni.

Cel mai vizibilă simptom este o acumulare de datorie guvernamentală cum lumea dezvoltată nu a mai văzut de la Al Doilea Război Mondial. FMI a prognozat, săptămâna aceasta, că până în 2013 datoria medie brută a ţărilor dezvoltate va depăşi 110% din PIB, nivel care va afecta puternic viitoarea creştere economică.

Inversarea acestui proces va fi extrem de dificilă, scrie Bloomberg. Este nevoie ca societatea să decidă cine va plăti, proces complicat de creşterea inegalităţii şi a polarizării politice vizibile între democraţi şi republicani în SUA sau germani şi greci în zona euro.

Niciun grup nu poate rezolva singur problema. Viitorii pensionari vor fi nevoiţi să accepte beneficii mai reduse decât se aşteptau. Bancherii vor trebui să renunţe la subvenţiile guvernamentale care le umflă profiturile şi salariile. Toată lumea va trebui să trăiască plătind taxe mai mari sau un aparat guvernamental mai redus, ori cu ambele. Planuri aflate deja în analiză, precum o reduere de 4.000 de miliarde de dolari a deficitului în SUA şi introducerea de obligaţiuni comune în zona euro, ar fi paşi în direcţia bună.

Davos şi acţiunile concrete nu prea merg mână-n mână, potrivit Bloomberg. De data asta situaţia este, însă, diferită. Elitele politice şi de afaceri au foarte multe motive să lase deoparte interesele înguste pentru a lucra la rezolvarea problemelor cruciale pentru păstrarea prosperităţii economice, de care depinde şi poziţia lor.

Dacă aleg ca din nou să nu facă altceva decât să vorbească, dezamăgirea va fi asurzitoare, mai scrie Bloomberg.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici