Elveţia vrea ca devalorizarea francului să continue

Valoarea ridicată a francului elveţian rămane un motiv de îngrijorare pentru guvernul de la Berna, deşi moneda s-a depreciat în raport cu euro la cel mai redus nivel din ultimele 20 de luni, potrivit declaraţiilor recente ale miniştrilor din executivul de la Berna.

373 afișări
Imaginea articolului Elveţia vrea ca devalorizarea francului să continue

Eveline Widmer-Schlumpf (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Euforia este eronată şi este nevoie de continuarea deprecierii. Francul este încă foarte puternic", a declarat la finele săptămânii trecute ministrul Finanţelor Eveline Widmer-Schlumpf, prezentă la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial, la Davos.

Banca naţională a Elveţiei a impus în septembrie 2011 un plafon de 1,20 franci pe euro asupra ratei de schimb valutar pentru a proteja exportatorii. În contextul crizei datoriilor de stat din Europa, deprecierea obligaţiunilor guvernamentale ale statelor din sudul zonei euro a determinat investitorii să caute active mai sigure, printre care s-a numărat şi moneda elveţiană.

Francul s-a depreciat în acest an cu 3,2% faţă de euro, dar se tranzacţionează cu 9,1% peste cursul mediu al ultimilor 5 ani şi cu 35% mai sus decât minimul atins în octombrie 2007, de 1,68 franci pe euro.

Ministrul Economiei Johann Schneider-Ammann a afirmat, sâmbătă, că francul este prea puternic şi că speră că se va devaloriza mai mult, împărtăşind poziţia colegei sale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici