- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
EURO a atins MAXIMUL ultimelor opt săptămâni, în perspectiva unui acord de finanţare a Greciei
Euro a atins miercuri un maxim al ultimelor opt săptămâni faţă de dolar, iar acţiunile europene sunt în creştere, susţinute de aşteptările ca Grecia să încheie în curând un acord pentru al doilea program de susţinere financiară.
Euro a atins maximul ultimelor opt săptămâni, în perspectiva unui acord de finanţare a Greciei (Imagine: Doru Nica/Mediafax Foto)
"Investitorii anticipează că problema Greciei va fi rezolvată într-un fel sau altul", a declarat Paul Mendelsohn, director pentru investiţii la compania Windham Financial Services.
Euro a urcat la 1,3275 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel atins după 12 decembrie.
Indicele pan-european FTSEurofirst 300 este în creştere cu 0,3%, la cel mai ridicat nivel din ultimele şase luni.
Liderii politici eleni se vor întâlni miercuri, 8 februarie, pentru a aproba un nou set de măsuri de austeritate, necesare pentru obţinerea celui de-al doilea program de finanţare din partea FMI şi UE, în valoare de 130 de miliarde de euro.
Oficialii europeni au avertizat că întregul plan de salvare trebuie convenit cu Grecia şi aprobat de zona euro, Banca Centrală Europeană şi FMI înainte de 15 februarie.
-
Diaconu despre Roşia Montană: Preşedintele ţării a avut dreptate - ori pe stânga, ori pe dreapta
Social ieri, 23:09
Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, vineri seară, la Alba Iulia, că preşedintele Traian Băsescu "a avut perfectă dreptate" când a vorbit despre proiectul de la Roşia Montană şi a cerut expunerea unei poziţii "ori pe stânga, ori pe dreapta". citeşte tot
-
Kelemen: UDMR nu participă la reînhumarea lui Nyiro, fiind un eveniment electoral al lui Szasz
Politic ieri, 22:57
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, vineri, că reprezentanţii Uniunii nu vor participa, duminică, la Odorheiu Secuiesc, la reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, întrucât este "un eveniment electoral" al lui Szasz Jeno, liderul PCM. citeşte tot





tic...tac....tic..tac..... :)