Euro a urcat puternic faţă de dolar, după ce Bundestagul a ratificat acordul pentru Grecia

Moneda euro s-a apreciat marţi puternic faţă de dolar, după ce parlamentul german a aprobat al doilea acord de finanţare externă a Greciei, dar şi datorită optimismului privind operaţiunea de refinanţare pe trei ani pregătită pentru miercuri de Banca Centrală Europeană (BCE).

581 afișări
Imaginea articolului Euro a urcat puternic faţă de dolar, după ce Bundestagul a ratificat acordul pentru Grecia

Euro a urcat puternic faţă de dolar, după ce Bundestagul a ratificat acordul pentru Grecia (Imagine: Shutterstock)

Cancelarul german Angela Merkel a bifat luni noapte o victorie importantă în parlament, legislativul ratificând cu majoritate largă cel de-al doilea acord de salvare a Greciei, de 130 miliarde euro.

Pachetul a fost aprobat cu 496 de voturi pentru, 90 împotrivă şi cinci abţineri, toţi cei 591 de membri ai Bundestagului fiind prezenţi la sesiunea specială dedicată acestui vot.

Numărul foarte ridicat de voturi pentru se datorează în principal social-democraţilor şi "verzilor" din opoziţie, care au optat în bloc în favoarea acordului.

Dintre cei 330 de parlamentari ai coaliţiei care susţine oficial Cabinetul Merkel, numai 304 au votat pentru, numărul "dizidenţilor" fiind în creştere faţă de votul din toamna anului trecut privind majorarea fondului de urgenţă al zonei euro. Un grup de 17 parlamentari ai coaliţiei au votat împotrivă de această dată, faţă de 13 în septembrie.

Analiştii consideră că acest rezultat ar putea slăbi politic Guvernul Merkel, îngreunând încercările de a consolida mecanismele de siguranţă ale zonei euro pentru a obţine sprijin de la statele G20 în combaterea crizei datoriilor de stat.

Statele G20 au cerut în weekend Europei, în special Germaniei, să accepte combinarea Fondului European de Stabilitate Financiară cu Mecanismul European de Stabilitate pentru a crea o plasă de siguranţă de 750 miliarde euro (1.000 miliarde de dolari). Decizia este aşteptată în luna martie, însă nu la summit-ul UE de joi şi vineri (1-2 martie).

Grecia a lansat oficial vineri schema de conversie de obligaţiuni menită să reducă datoria statului către creditorii privaţi cu 74% din valoarea nominală a bondurilor. Agenţiile de rating au reacţionat prompt: Fitch a retrogradat Grecia la "CCC", ultima treaptă înainte de default, iar S&P a coborât ratingul statului elen la "default selectiv", indicând că ţara a intrat în incapacitate de plată pe anumite datorii.

Costurile de finanţare ale statelor de la "periferia" zonei euro au scăzut puternic din decembrie, când Banca Centrală Europeană (BCE) a derulat în premieră operaţiunea de refinanţare pe trei ani, injectând 489 miliarde euro în sistem. BCE va efectua miercuri o nouă operaţiune similară, analiştii anticipând că băncile vor participa în număr mai mare. Media estimărilor indică o injecţie de lichiditate de 500 miliarde euro, iar unele prognoze mai curajoase urcă până la 1.000 miliarde euro.

Ratificarea acordului pentru Grecia de către parlamentul german şi optimismul privind operaţiunea de refinanţare pregătită de BCE au împins moneda euro în urcare cu 0,4% în şedinţa de marţi, la aproximativ 1,345 dolari, potrivit Bloomberg.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici