Euro ar putea atinge cel mai SCĂZUT NIVEL din ultimii 15 ani dacă Le Pen câştigă alegerile în Franţa

Euro ar putea atinge cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani dacă Marine Le Pen câştigă alegerile prezidenţiale în Franţa, cu o reacţie a cursului valutar similară cu cea înregistrată de liră după votul în favoarea Brexitului, potrivit unor economişti citaţi de Bloomberg.

1753 afișări
Imaginea articolului Euro ar putea atinge cel mai SCĂZUT NIVEL din ultimii 15 ani dacă Le Pen câştigă alegerile în Franţa

Euro ar putea atinge cel mai SCĂZUT NIVEL din ultimii 15 ani dacă Le Pen câştigă alegerile în Franţa (Imagine: Shutterstock/ Arhiva Mediafax Foto)

Moneda euro ar ajunge la paritate cu dolarul sau sub un dolar după victoria liderului Frontului Naţional, consideră 23 de respondenţi din cei 38 întrebaţi în cadrul studiului Bloomberg, cinci dintre aceştia susţinând că euro va scădea sub 95 de cenţi.

Victoria lui Le Pen poate genera declinul rapid al monedei europene din cauza candidatei care s-a poziţionat împotriva Uniunii Europene şi care a ameninţat că va face un referendum asupra euro şi va reduce valoare nominală a datoriei naţionale.

O scădere până la paritate pentru prima dată din 2002 ar fi un declin de mai mult de 7% faţă de nivelul actual de 1,08 dolari, în timp ce o scădere de sub 95 de cenţi ar reprezenta o scădere de aproape 12%. O astfel de iniţiativă ar aduce reacţii similare cu situaţia lirei din Marea Britanie după votul în cazul Brexit.

Într-un raport similar realizat înainte de referendumul pentru Brexit de anul trecut, majoritatea economiştilor au anticipat o scădere sub 1,35 dolari în cazul votului în favoarea ieşirii, o decizie care a fost asumată după vot, în contextul în care lira a scăzut mai mult de 10%, ajungând la un nivel record înregistrat în ultimii 31 de ani, de 1,3229 dolari.

Victoria candidatei Le Pen este puţin probabilă. Cercetarea economiştilor indică o probabilitate de 61% ca victoria să aparţină candidatului independent Emmanuel Macron, comparativ cu probabilitatea de doar 20% ca Le Pen să devină preşedintă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici