Evaziunea fiscală din marile staţiuni din Grecia depăşeşte 80%

Rata evaziunii fiscale din staţiunile turistice din Grecia este în continuare ridicată, atingând maxime de peste 80% în insulele Rhodos şi Zakynthos, chiar dacă s-a mai redus faţă de anul trecut, când au fost înregistrate şi cote de 100%, arată controale derulate în ultima lună de autorităţile elene.

831 afișări
Imaginea articolului Evaziunea fiscală din marile staţiuni din Grecia depăşeşte 80%

Evaziunea fiscală din marile staţiuni din Grecia depăşeşte 80% (Imagine: Shutterstock)

Rhodos conduce în topul evaziunii din Grecia (cu 84,6%), urmată de Zakynthos (80%), Santorini (77,14%), Paros (68,2%) şi Syros (57,9%), scrie cotidianul elen Kathimerini.

Divizia de delicte finaciare a Ministerului de Finanţe - SDOE a derulat o primă serie de 1.088 inspecţii între 15 iunie şi 15 iulie la restaurante, facilităţi pentru sporturi acvatice şi pe plajă, hoteluri şi alte afaceri. În total, autorităţile elene au aplicat 2.473 de amenzi.

Inspectorii au descoperit că firmele din aceste staţiuni au raportat în scopul plăţii de taxe costuri de construcţie mai mici decât cele reale şi tarife de cazare sub cele percepute clienţilor. De asemenea, unele spaţii de cazare au fost declarate drept case rurale de dimensiuni mici, pentru a beneficia de tarife mai reduse la energie, în timp ce unii proprietari nu au declarat deloc activitatea turistică.

Anul trecut, inspecţiile SDOE au relevat că rata evaziunii fiscale în marile staţiuni din Grecia, precum cele din Zakynthos, Lefkada sau Creta, ajungea şi la 100%, în timp ce pentru altele, aflate în Santorini sau Corfu, se situa la 75% sau peste acest nivel.

Rate de evaziune fiscală de până la 100% au fost înregistrate anul trecut pe insulele Zakynthos şi Lefkada, în Rethymno de pe insula Creta şi în Kastoria. Alte regiuni din Creta au înregistrat, de asemenea, evaziune fiscală ridicată, precum Hania (87%) şi Iraklio (78%). În topul evaziunii s-au numărat şi Santorini (83%), Corfu (75%), Naxos (73%) şi Mykonos (68,5%).

Evaziunea fiscală este considerată de creditorii internaţionali şi de analişti ca una dintre problemele majore ale Greciei, o piedică pentru ieşirea ţării din criza economică severă.

Grecia a fost salvată de la colaps cu două pachete financiare de peste 200 de miliarde de euro de la statele zonei euro şi FMI, condiţonate de măsuri dure de austeritate şi reforme. Evaziunea fiscală a fost identificată repetat ca o posibilă sursă de majorare a veniturilor statului fără creşterea poverii fiscale asupra populaţiei, însă autorităţile au avut succese limitate în combaterea acestui fenomen.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici