EXCLUSIV: Reprezentanţii statului în Adunarea Generală a Acţionarilor la regiile şi companiile de stat, obligaţi la o singură companie şi la demisie din celelalte

Numărul reprezentanţilor statului sau ai unităţii teritoriale în AGA la regii şi companii de stat va fi limitat la maximum două persoane, iar funcţionarii şi demnitarii vor putea fi în AGA sau CA într-o singură astfel de companie, fiind obligaţi să demisioneze în 30 zile dacă deţin mai multe poziţii

695 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV: Reprezentanţii statului în Adunarea Generală a Acţionarilor la regiile şi companiile de stat, obligaţi la o singură companie şi la demisie din celelalte

EXCLUSIV: Reprezentanţii statului în Adunarea Generală a Acţionarilor la regiile şi companiile de stat, obligaţi la o singură companie şi la demisie din celelalte (Imagine: Shutterstock)

Modificările vor fi introduse de Guvern prin ordonanţă, aflată în stadiu de proiect şi obţinută de MEDIAFAX, în urma negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional, cu efect implicit asupra diminuării cheltuielilor cu indemnizaţiile plătite membrilor adunărilor generale ale acţionarilor.

Ordonanţa stabileşte că numărul reprezentanţilor statului sau ai unităţii administrativ-teritoriale în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) la regiile şi companiile de stat, stabilite prin OG 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau majoritari sau deţin direct sau indirect o participaţie majoritară, va fi de maximum două persoane şi că funcţionarii publici, personalul contractual şi persoanele numite sau alese în funcţii de demnitate publică vor putea fi desemnate să reprezinte statul sau unitatea administrativ-teritorială într-o singură astfel de entitate, în calitate de membru al Adunării Generale a Acţionarilor, al Consiliului de Administraţie, al Consiliului de Supraveghere sau al Consiliului de Conducere, după caz, cu respectarea prevederilor legale privind incompatibilităţile şi conflicul de interese.

Persoanele care reprezintă statul sau unitatea administrativ-teritorială la mai mult de o astfel de companie vor fi obligate să opteze, în termen de 30 zile de la data intervenirii cumulului, pentru o singură calitate, demisionând din toate celelalte.

"În situaţia în care persoanele nu îşi exercită dreptul de opţiune în termenul de 30 de zile, acestea îşi pierd, de drept, calitatea de reprezentat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale din toate organele de conducere ale entităţilor la care este numit", este stabilit în document.

Noua regulă va fi aplicată organelor de conducere ale companiilor de stat şi instituţiilor publice.

Modificările sunt justificate de Guvern prin faptul că, în urma negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană, a fost convenită îmbunătăţirea guvernanţei corporative a întreprinderilor publice, precum şi eficientizarea reprezentării intereselor statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale în organele de conducere ale operatorilor economici, inclusiv luarea unor măsuri de limitare a numărului de membri, precum şi adoptarea unei politici de remunerare a membrilor acestor organe.

"În vederea respectării angajamentelor asumate de România faţă de organismele financiare internaţionale şi îndeplinirea măsurilor de reformă asumate de către Guvern în acordurile încheiate cu partenerii externi, în perioada imediat următoare, pentru stabilirea cadrului normativ ce reglementează şi aspectele legate de numărul reprezentanţilor statului în AGA la operatorii economici, cu efect implicit asupra diminuării cheltuielilor cu indemnizaţiile plătite membrilor adunărilor generale ale acţionarilor, se impune modificarea legii", se arată în proiect.

Membrii AGA primesc o indemnizaţie de până la 25% din indemnizaţia fixă lunară a directorilor generali/directorilor, calculată pe şedinţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici