EXCLUSIV: Statul va putea să îşi ridice participaţia la companiile controlate prin datorii în acţiuni

Statul va putea să îşi majoreze participaţia la companiile pe care le controlează prin transformarea datoriilor bugetare ale acestora în acţiuni, conversie care va putea fi introdusă, în cazul firmelor în insolvenţă, şi în planul de reorganizare, operaţiune interzisă în prezent de Legea insolvenţei.

286 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV: Statul va putea să îşi ridice participaţia la companiile controlate prin datorii în acţiuni

EXCLUSIV: Statul va putea să îşi ridice participaţia la companiile controlate prin datorii în acţiuni (Imagine: Shutterstock)

Procedura rezultă din prevederile unei ordonanţe de urgenţă adoptate, marţi, de Guvern, cu argumentul intenţiei de redresare a activităţii operatorilor economici cu capital integral de stat.

Actul normativ, obţinut de MEDIAFAX, stabileşte că la operatorii economici la care statul este acţionar unic sau majoritar se poate aproba, cu respectarea procedurilor privind ajutorul de stat, conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale, prin hotărâre a Guvernului.

Obligaţiile fiscale la care se face trimitere în document sunt definite ca fiind cele administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentând impozite, taxe, contribuţii sociale obligatorii şi alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv amenzile de orice fel care sunt venit la bugetul de stat, precum şi accesoriile datorate şi neachitate, cu excepaţia obligaţiilor fiscale cu reţinere la sursă.

Tot prin hotărâre a Guvernului va fi aprobată şi procedura de stingere a obligaţiilor fiscale prin conversie în acţiuni.

Acţionarii minoritari vor putea participa la majorarea capitalului social, pentru menţinerea cotei de participare la capitalul social deţinut anterior conversiei.

"Instituţia publică care exercită calitatea de acţionar în numele statului la data efectuării conversiei exercită drepturile şi obligaţiile statului român în calitate de acţionar pentru acţiunile emise de operatorii economici şi înregistrează în evidenţele contabile aceste acţiuni", se arată în document.

Ordonanţa mai stabileşte că, la operatorii economici la care statul este acţionar unic sau majoritar pentru care a fost deschisă procedura insolvenţei, conversia creanţelor bugetare în acţiuni poate fi prevăzută prin planul de reorganizare, cu acordul expres, în scris, al creditorului care urmează să primească titlurile de valoare.

Legea insolvenţei nu permite în prezent ca planul de reorganizare să prevadă conversia creanţelor bugetare în titluri de valoare, dar Guvernul argumentează, în documentul obţinut de MEDIAFAX, că varianta conversiei reprezintă o soluţie care "integrează" creditorii în societate pentru gestionarea acesteia, astfel încât reorganizarea să conducă la o creştere a valorii societăţii.

"Varianta conversiei reprezintă o soluţie care determină, în esenţă, creşterea valorii societăţii", este argumentul Executivului, amintindu-se că planul de reorganizare este rezultatul unor negocieri şi al unor acorduri cu principalii creditori.

Guvernul mai arată că operaţiunea conversiei în titluri de valoare a creanţelor bugetare "nu trebuie privită" ca o majorare a participaţiilor statului la companiile aflate în insolvenţă, deoarece această operaţiune "poate fi reversibilă" şi duce la creşterea capitalurilor proprii ale respectivelor societăţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici