Fiat recheamă în service 1,3 milioane de maşini la nivel mondial. Modelele vizate şi problemele grave pe care le pot întâmpina şoferii

Fiat Chrysler Automobiles a anunţat vineri că recheamă 1,33 milioane de maşini la nivel mondial, în două campanii separate, una pentru riscul potenţial de a lua foc şi una pentru instalarea neglijentă a airbagurilor, potrivit Reuters.

2269 afișări
Imaginea articolului Fiat recheamă în service 1,3 milioane de maşini la nivel mondial. Modelele vizate şi problemele grave pe care le pot întâmpina şoferii

Fiat recheamă în service 1,3 milioane de maşini la nivel mondial. Modelele vizate şi problemele grave pe care le pot întâmpina şoferii

Producătorul italiano-american a anunţat că recheamă aproape 770.000 de maşini sport din cauza unei probleme cu o instalaţie care ar putea duce la implementarea neglijentă a airbagului de pe partea şoferului. Au fost raportate cinci incidente majore în legătură cu această problemă, dar niciun accident.

Campania de rechemare vizează 538.000 de maşini Dodge Journey, fabricate în perioada 2011-2015 în America de Nord şi 233.000 de modele Fiat Freemont, fabricate în aceeaşi perioadă, vândute în alte părţi. Dealerii vor verifica şi vor înlocui instalaţia electrică.

Producătorul auto recheamă, de asemenea, 565.000 de vehicule auto pentru a înlocui alternatoarele din cauza faptului că ar putea lua foc. Compania a transmis că temperaturile ridicate ar putea genera încălzirea diodei, care ar putea produce fum sau un miros de ars şi ar putea avea un impact asupra sistemului de frânare sau ar putea opri motorul. Compania cunoaşte două astfel de accidente care nu s-au soldat însă cu victime.

Operaţiunea de rechemare vizează modelele Chrysler 300, Dodge Charger şi Dodge Challenger şi SUV-ul Dodge Durango, fabricate în anii 2011-2014 şi SUV-ul Jeep Grand Cherokee, fabricat în perioada 2012-2014.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici