Financial Times: România şi Letonia par a fi experimente controlate ale politicii dure de austeriate

România şi Letonia par a fi experimente controlate ale teoriei politicii dure de austeriate, cazul României fiind relevant pentru o eventuală introducere a unor măsuri mai severe de ajustare în Portugalia sau Grecia, potrivit unui comentariu în cotidianul britanic Financial Times (FT).

292 afișări
Imaginea articolului Financial Times: România şi Letonia par a fi experimente controlate ale politicii dure de austeriate

Financial Times: România şi Letonia par a fi experimente controlate ale politicii dure de austeriate (Imagine: Radu Iordache/Mediafax Foto)

Anul acesta, guvernul român a adoptat măsuri de austeritate care, conştient sau nu, au copiat modelul Letoniei. Letonia şi România sunt singurele state membre ale Uniunii Europene care au scăzut simultan salariile cu aproximativ 30%, au majorat TVA şi au redus numărul angajaţilor din sectorul public cu circa 20%.

Astfel, atât România, cât şi Letonia par a fi experimente controlate pentru ipoteza că beneficiile unor politici îndrăzneţe de austeritate vor fi mai mari, întotdeauna, decât impactul negativ al declinului veniturilor din taxe, la care reducerile de cheltuieli au contribuit în primă fază, afirmă Cornel Ban, doctor în relaţii internaţionale şi politici comparate la Universitatea din Maryland, SUA.

TITLURILE ZILEI

Dimensiunea mai mare a României, dependenţa ridicată de consumul intern, rata ridicată de sindicalizare, sindicatele active şi rigiditatea pieţei muncii fac experienţa ţării şi mai relevantă pentru discuţia privind adoptarea unor programe mai dure de ajustare în Portugalia şi Grecia.

"Pe termen lung situaţia s-ar putea îmbunătăţi, dar până acum austeritatea a adâncit declinul, a crescut şomajul şi a declanşat un atac fără precedent asupra serviciilor de bază. Când poliţiştii se revoltă în faţa sediului Preşedinţiei, iar angajaţii din finanţele publice îl iau ostatic pe ministru din cauza unor tăieri de salariu de-ţi pică faţa, aşa cum s-a întâmplat în toamna aceasta în România, probabil că ar trebui să devenim mai precauţi la atracţia măsurilor de austeritate", notează economistul.

Ban a răspuns în articolul postat de Financial Times unui comentariu aparţinând lui Wolfgang Münchau, editor asociat al publicaţiei britanice, care susţine că Germania, prin intermediul cancelarului Angela Merkel, a reuşit să impună Uniunii Europene viziunea germană de administrare a crizei, ajustarea prin reducerea drastică a deficitului şi, dacă este necesar, prin deflaţie.

Răspunsul Europei la criză nu este de a rezolva direct dezechilibrele majore create între centru şi periferie, ci de a insista pe disciplină fiscală şi reforme structurale, consideră Münchau.

Cornel Ban a absolvit doctoratul anul acesta la Universitatea din Maryland cu disertaţia "Neoliberalismul in transformare: Idei şi schimbări economice în Spania şi România". Ban este director adjunct al Programului Studii de Dezvoltare la Institutul Watson pentru studii Internaţionale din cadrul Universităţii Brown din Rhode Island.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici