Finanţele au împrumutat 500 milioane de euro din piaţa internă, la un cost minim record

Ministerul Finanţelor a împrumutat miercuri 500 de milioane de euro printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturitatea de cinci ani, la un cost minim record, în condiţiile în care piaţa bancară înregistrează o lichiditate de valută ridicată.

254 afișări
Imaginea articolului Finanţele au împrumutat 500 milioane de euro din piaţa internă, la un cost minim record

Finanţele au împrumutat 500 milioane de euro din piaţa internă, la un cost minim record (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

Cererea a depăşit de peste două ori suma planificată pentru a fi împrumutată, confom prospectului pentru luna februarie publicat de Ministerul Finanţelor. Băncile au subscris 1,07 miliarde de euro, însă în final statul a atras doar suma prevăzută iniţial.

Randamentul mediu este de 1%, un nou minim record pentru împrumuturile în valută de pe piaţa internă.

Trezoreria s-a împrumutat cel mai recent în euro de pe piaţa internă în august 2014, când a atras, prin redeschiderea unei emisiuni scadente în 2019, suma de 250 milioane de euro. Per ansamblul anului 2014, statul a vândut pe piaţa internă obligaţiuni în euro totalizând 928,7 milioane euro.

TITLURILE ZILEI

Randamentul mediu obţinut de stat în august 2014 s-a situat la 2,19%, nivel care a reprezentat la momentul respectiv un minim pentru costul împrumuturilor statului.

"Principalele motive sunt legate de lichiditatea disponibilă. Avem un bond local în euro care ajunge la scadenţă vineri, când se decontează emisiunea de azi. Mai este şi lichiditatea de 500 de milioane de euro eliberată prin tăierea rezervelor minime de către banca centrală în ianuarie. În acest context, de lichiditate ridicată, (Finanţele, n.r.) au lăsat loc pentru o redeschidere în martie", a declarat pentru MEDIAFAX economistul şef al ING Bank România, Ciprian Dascălu.

Randamentul scăzut a fost anticipat de piaţa financiară, în contextul evoluţiilor externe. Chiar dacă statul s-a împrumutat la un minim record, a avut de la începutul anului momente în care putea atrage bani la costuri chiar mai mici.

"Spread-ul faţă de bundurile germane la cinci ani a atins un minim istoric de 1,07 puncte procentuale în acest an, iar bundurile germane la cinci ani sunt cotate în prezent la -0,35%", a spus Dascălu.

România a atras, săptămâna trecută, de pe pieţele financiare externe 1,25 miliarde euro, la minime istorice de cost, prin redeschiderea a două emisiuni de eurobonduri lansate în octombrie anul trecut, cu maturităţi în 2025 şi 2035.

Astfel, statul a vândut obligaţiuni pe 10 ani de 750 de milioane de euro şi titluri pe 20 de ani în valoare de 500 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanţe.

"Suma a fost obţinută prin redeschiderea celor două tranşe de obligaţiuni în euro emise în octombrie 2015, la randamente în scadere: de la 2,845% la 2,55% pentru tranşa de 10 ani şi de la 3,93% la 3,90% pentru tranşa de 20 ani. Astfel, au fost atinse noi minime istorice pentru cele două maturităţi. Emisiunea a fost suprasubscrisă de aproape două ori", potrivit Ministerului de Finanţe.

Oferta totală a cumulat 2,3 miliarde euro provenind din 220 de ordine. Aceste redeschideri fac parte din planul de finanţare externă aferent anului 2016, încadrându-se în obiectivele strategiei de administrare a datoriei publice, prin extinderea maturităţii medii a portofoliului de datorie guvernamentală în vederea reducerii riscului de refinanţare.

Pentru anul 2016, programul de împrumuturi al României prevede atragerea a 48-50 de miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni pe piaţa internă, dar vizează şi ieşiri pe pieţele externe în valoare de 3 miliarde euro, în funcţie de oportunităţi. De asemenea, statul intenţionează să-şi asigure 1,5 miliarde euro prin trageri din împrumuturile contractate de la instituţii financiare internaţionale.

Finanţele au în vedere şi lansarea unei emisiuni noi de titluri de stat pe piaţa internă în valoare de aproximativ 1 miliard euro şi maturitate de cel puţin cinci ani, pentru refinanţarea parţială a titlurilor de stat în valoare totală de 1,6 miliarde euro care ajung la scadenţă pe piaţa internă anul acesta.

De asemenea, ar putea fi luată în calcul şi o eventuală redeschidere a acestei emisiuni, "în contextul relaxării cerinţelor BNR privind nivelul rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută ale instituţiilor de credit", se arată în programul de emisiuni pentru anul 2016, publicat de Ministerul Finanţelor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici