Finanţele comunică oficial datele primei rectificări bugetare. Ce plusuri şi minusuri au ministerele

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) anunţă luni, într-n comunicat oficial, proiectul primei rectificări bugetare din 2018, despre care precizează că este „pozitivă” şi că a fost elaborată „cu încadrarea în ţinta de deficit bugetar de 2,97% din PIB”.

1609 afișări
Imaginea articolului Finanţele comunică oficial datele primei rectificări bugetare. Ce plusuri şi minusuri au ministerele

Finanţele comunică oficial datele primei rectificări bugetare. Ce plusuri şi minusuri au ministerele

„Rezultatele economice de până în prezent argumentează posibilitatea realizării creşterii economice de 5,5% utilizată la fundamentarea legii bugetului de stat de anul 2018. Astfel, PIB-ul nominal estimat s-a majorat la 945 de miliarde de lei, faţă de 907,9 miliarde de lei cât s-a estimat iniţial”, se arată în comunicat.

Potrivit MFP, veniturile bugetului general consolidat se majorează, per sold, cu suma de 5,99 miliarde de lei. Prin rectificarea bugetară, veniturile au fost actualizate ţinând cont de încasările realizate pe primele 6 luni din acest an, precum şi de măsurile legislative aprobate în 2018.

Astfel, unele bugete componente ale bugetului general consolidat au înregistrat diminuări ale veniturilor (bugetul de stat -1,77 miliarde de lei) iar alte bugete au înregistrat majorări ale veniturilor (de exemplu: bugetul asigurărilor sociale de stat +897,1 milioane de lei, bugetul asigurărilor pentru şomaj +245,9 milioane de lei, bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate +1,2 miliarde de lei, bugetele locale +3,48 miliarde de lei etc.) rezultând per sold un plus de venituri de 5,99 miliarde de lei, deci o rectificare pozitivă.

Totodată, cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, per sold, cu 7,09 miliarde de lei.

MFP precizează că s-au asigurat fonduri suplimentare de 1.125,9 milioane de lei pentru bugetele locale, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată (TVA) pentru finanţarea cheltuielilor autorităţilor administraţiei publice locale, din care:
- 916,5 milioane de lei pentru echilibrarea bugetelor locale;
- 209,4 milioane de lei pentru finanţarea cheltuielilor determinate de implementarea, la nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, a Programului pentru şcoli al României, în perioada septembrie-decembrie 2018-2019.

Ministerului Sănătăţii i-au fost alocate 333,6 milioanede lei per sold, din care:
- 418,3 milioane lei pentru achiziţionarea de incubatoare şi alte echipamente medicale pentru mamă şi copil, pentru programe şi acţiuni de sănătate, pentru achiziţia unor echipamente de testare auditivă pentru nou-născuţi;
- 140 de milioane de lei pentru dotări cu aparatură medicală în cadrul proiectului „Reforma sectorului sanitar”, derulat cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare;
- 65,2 milioane de lei pentru proiecte cu finanţare externă nerambursabilă.

„Întrucât veniturile bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate s-au realizat în proporţie mai mare decât estimările iniţial, s-a diminuat subvenţia de echilibrare cu 139,7 milioane de lei”, se menţionează în comunicat.

Ministerului Finanţelor Publice i-au fost alocate, pentru acţiuni generale, 1.278,8 milioane lei per sold din care:
- 765,5 milioane de de lei pentru contribuţia României la bugetul UE;
- 240 de milioane de lei pentru schemele de ajutor de stat pentru investiţii şi rambursarea accizei la carburanţi pentru transportatori;
- 200 de milioane de lei la Fondul de rezervă bugetară din care se va asigura finanţarea referendumului pentru redefinirea familiei şi a sumelor necesare înlăturării efectelor calamităţilor;
- 580,7 milioane de lei, în principal pentru plata despăgubirilor acordate în baza legilor de restituire a proprietăţilor, pentru cheltuieli de investiţii în infrastructura IT şi dotarea ANAF, precum şi pentru participarea României la capitalul Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură.

În continuare, Ministerul Afacerilor Interne primeşte 366,3 milioane de lei, per sold, din care 100 de milioane de lei pentru plata pensiilor militare de stat, 100 de milioane de lei cheltuieli cu salariile şi 150 de milioane de lei pentru cheltuieli de investiţii.

Ministerului Educaţiei Naţionale i se alocă 178,1 milioane de lei, per sold, din care:
- 200 de milioane de lei pentru burse şi despăgubiri civile;
- 51,3 milioane de lei pentru cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă destinate Proiectului privind învăţământul secundar;
- 23,5 milioane de lei cheltuieli de investiţii la unităţile de învăţământ; au fost reduse sumele identificate ca economii la alte naturi de cheltuieli.

Ministerului Transporturilor i se alocă 170,5 milioane de lei, per sold, din care 230 de milioane de lei pentru facilităţile la transport acordate diferitelor categorii sociale (studenţi, pensionari, veterani de război etc.), 250 de milioane de lei pentru investiţii ale agenţilor economici în infrastructura publică de transport rutier şi feroviar. „Au fost reduse sumele identificate ca economii la alte naturi de cheltuieli; de asemenea, s-au asigurat credite de angajament suplimentare de 691,9 milioane de lei pentru demararea proiectelor de investiţii în infrastructura de transport”, precizează MFP.

În acelaşi timp, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale i se alocă 73,4 milioane de lei, per sold, din care 100 de milioane de lei pentru plată deconturi la motorină trimestrul II 2018 şi 21 de milioane de lei pentru investiţii în infrastructura de îmbunătăţiri funciare. Au fost reduse sumele identificate ca economii la alte naturi de cheltuieli.

Secretariatului General al Guvernului i se alocă 147,8 milioane de lei, per sold, din care 115,5 milioane de lei în principal pentru Catedrala Mântuirii Neamului, 5 milioane de lei pentru Programul „Investeşte în tine” şi 5 milioane de lei pentru schema de ajutor de stat pentru industria cinematografică.

Autoritatea Naţională Sanitare Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) primeşte 99,5 milioane de lei, per sold, din care 111,6 milioane de lei pentru desfăşurarea activităţilor specifice instituţiilor subordonate în cadrul Programului pentru eradicarea pestei porcine africane, în cadrul căruia se decontează despăgubiri pentru animalele sacrificate în vederea prevenirii şi combaterii epizootiilor. „Au fost reduse sumele identificate ca economii la alte naturi de cheltuieli”, precizează MFP.

Bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate este suplimentat cu 557,5 milioane de lei, per sold, în principal pentru asigurarea drepturilor salariale ale personalului din unităţile sanitare.

Bugetul asigurărilor sociale de stat este suplimentat cu 852,1 milioane de lei, per sold, în principal pentru asigurarea drepturilor de pensie.

„Pentru asigurarea acestor sume, pe lângă majorarea veniturilor şi având în vedere necesitatea menţinerii deficitului bugetar, a fost necesară şi reducerea cheltuielilor cuprinse în bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, în principal prin anularea sumelor reţinute conform art.21 din Legea finanţelor publice nr.500/2002, în proporţie de 10% din bugetul aprobat, sume care - potrivit legii - nu puteau fi angajate de instituţii în primul semestrul al anului, precum şi reducerea unor economii rezultate din analiza plăţilor efectuate pe primele 6 luni ale anului, comparativ cu cele programate de instituţii pentru aceeaşi perioadă”, se mai arată în comunicatul MFP.

Potrivit Finanţelor, „diminuările au fost operate de la Serviciul Român de Informaţii (-113 milioane de lei), Ministerul Cercetării şi Inovării (-122,1 milioane de lei), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (-44,2 milioane de lei), Ministerul Energiei (-47,7 milioane de lei), Ministerul Afacerilor Externe (-35,1 milioane lei), Serviciul de Protecţie şi Pază (-22,7 milioane lei), Ministerul Turismului (-17,3 milioane de lei), Serviciul de Informaţii Externe (-16,5 milioane lei) şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (-16,2 milioane lei)”. În legătură cu acestea, MFP precizează: „La instituţiile la care au fost diminuate creditele bugetare, nu au fost diminuate corespunzător şi creditele de angajament, astfel încât să nu fie afectat procesul de contractare a proiectelor finanţate din fonduri europene precum şi a lucrărilor de investiţii, diminuarea referindu-se doar la creditele bugetare (cash)”.

„Precizăm că proiectul de rectificare a fost realizat în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat şi bugetul asigurărilor sociale”, se mai arată în comunicatul MFP.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici