- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Firma de piscine a lui Radu Berceanu, la prima expoziţie de produse româneşti din Emiratul Sharjah
La şapte luni după ce nu mai este ministru al Transporturilor, Radu Berceanu vrea să înceapă să vândă piscine pe piaţa arabă. Firma AVI Piscine, deţinută de fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, este una dintre cele 30 de firme româneşti care participă la prima expoziţie de produse româneşti din Emiratul Sharjah.
Firma de piscine a lui Radu Berceanu, la prima expoziţie de produse româneşti din Emiratul Sharjah (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Contactat de gândul, Radu Berceanu spune că ştia că firma sa
urma să participe la expoziţia de la Sharjah, dar cel care s-a
ocupat de aceasta a fost partenerul său, Daniel Nedelcuţ. "După doi
ani mai grei, piaţa piscinelor dă semne de revigorare în acest an.
Am fost recent la Expo Construct şi se pare că sunt semne bune,
avem speranţe pentru acest an", ne-a declarat Berceanu. El spune că
de la început afacerea sa a fost orientată către export "şi bine am
făcut".
"Toţi se aşteaptă ca piscinele produse în România să coste pe
sfert, dar materia primă este tot din afară. În ultimii doi ani a
fost mai greu. Oamenii pun piscina ultima pe listă, au alte
priorităţi", arată Berceanu. El este de părere că piaţa din Franţa,
mai ales în zona de sud, dar şi cea din Spania sunt bune pentru
piscine, dar este greu de pătruns. "Acolo sunt asociaţii, adevărate
carteluri, care sar pe tine dacă vrei să intri pe piaţa lor. Am
participat la expoziţii, piscinele noastre de calitate erau la trei
sferturi din cât costau ale lor, au căscat ochii, dar atât", ne-a
povestit Radu Berceanu.
"La Sharjah am expus o secţiune de piscină, modelul Delta. Aceasta are o culoare specială, safir, aceasta fiind noutatea anului 2011. Am mai participat şi la alte expoziţii, la Moscova şi Frankfurt, cu sprijinul Centrului Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine, care a suportat o parte din costuri", a declarat pentru gândul Daniela Nedelcuţ, director pentru export la AVI Piscine, firmă deţinută de Radu Berceanu.
Citeşte mai multe despre piscinele realizate de firma lui Radu Berceanu pe www.gandul.info.
-
Diaconu despre Roşia Montană: Preşedintele ţării a avut dreptate - ori pe stânga, ori pe dreapta
Social ieri, 23:09
Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, vineri seară, la Alba Iulia, că preşedintele Traian Băsescu "a avut perfectă dreptate" când a vorbit despre proiectul de la Roşia Montană şi a cerut expunerea unei poziţii "ori pe stânga, ori pe dreapta". citeşte tot
-
Kelemen: UDMR nu participă la reînhumarea lui Nyiro, fiind un eveniment electoral al lui Szasz
Politic ieri, 22:57
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, vineri, că reprezentanţii Uniunii nu vor participa, duminică, la Odorheiu Secuiesc, la reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, întrucât este "un eveniment electoral" al lui Szasz Jeno, liderul PCM. citeşte tot





Auzisem de firma Avi a lui Berceanu care expoateaza oamenii punandu-i sa lucreze cate zece ore pe zi plus sambata - pe acestia cene-i controleaza ? alo ! cei de la itm dolj nu stiu de asta ??Domnule Mohora , acum il ai pe Boc si te sustine , so pe ei - dar nu pe astia te repezi tu , ci pe cei mici