Firmele cu afaceri până în 250.000 euro ar putea să ţină contabilitate în partidă simplă

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) propune ca firmele cu o cifră de afaceri de până la 250 000 euro pe an să aibă posibilitatea ţinerii contabilităţii în partidă simplă, concomitent cu aplicarea unui sistem fiscal simplu.

182 afișări
Imaginea articolului Firmele cu afaceri până în 250.000 euro ar putea să ţină contabilitate în partidă simplă

Firmele cu afaceri până în 250.000 euro ar putea să ţină contabilitate în partidă simplă (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu susţinem crearea unei poveri suplimentare de costuri pentru IMM-uri, dar susţinem responsabilizarea activităţii financiar contabile de către cei îndreptăţiţi să o facă", a declarat, vineri, preşedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu, referindu-se la propunerea deputaţilor PD-L de modificare a Legii contabilităţii.

În opinia sa, modificările ar trebui să simplifice contabilitatea IMM-urilor, iar în acest sens consideră oportună introducerea contabilităţii în partidă simplă (contabilitatea de trezorerie).

Contabilitatea în partidă simplă presupune înregistrarea cronologică şi sistematică a operaţiunilor patrimoniale în mod unilateral, numai în debitul sau creditul unor conturi, fără utilizarea unui cont corespondent.

Printre efectele aplicării contabilităţii de trezorerie, Nicolescu a enumerat stimularea liberei iniţiative prin reducerea birocraţiei la nivelul contabilităţii firmei, reducerea costurilor contabile, precum şi plata unei taxe fixe, anuală (în 12 rate lunare) care ar înlocui atât impozitul pe profit, impozitul forfetar, cât şi impozitul pe dividende, astfel că firmele n-ar mai fi nevoite să efectueze calcule fiscale complicate şi să completeze declaraţii fiscale.

Pe de altă parte, CNIPMMR susţine "scoaterea de pe piaţă a contabililor mascaţi", care fie sunt persoane angajate la stat şi încheie şi 5-10 contracte individuale de muncă part-time, fie sunt tineri absolvenţi de şcoli economice fără experienţă şi competenţă profesională.

Potrivit lui Nicolescu, 90% dintre firmele din România au cifră de afaceri nesemnificativă. În România sunt înregistrate peste 600.000 de firme.

Mai mulţi deputaţi PDL au prezentat, marţi, o iniţiativă care vizează ca firmele să aibă obligaţia de a avea evidenţele contabile semnate de contabili experţi sau să înfiinţeze un compartiment cu un contabil angajat cu normă întreagă, asigurând că măsurile urmăresc sprijinirea mediului de afaceri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici