Fiscul a impus o normă de colectare de 2,3 milioane de lei pentru fiecare inspector de la Antifraudă - DOCUMENT

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a impus o normă de colectare de 2,3 milioane de lei pentru fiecare inspector de la direcţia de Antifraudă din Bucureşti, potrivit unui document obţinut de MEDIAFAX.

2013 afișări
Imaginea articolului Fiscul a impus o normă de colectare de 2,3 milioane de lei pentru fiecare inspector de la Antifraudă - DOCUMENT

Fiscul a impus o normă de colectare de 2,3 milioane de lei pentru fiecare inspector de la Antifraudă

Un document trimis la sfârşitul lunii trecute de către şeful direcţiei Antifraudă din cadrul ANAF a atras atenţia asupra unor indicatori de performanţă pe care inspectorii Antifraudă din Bucureşti trebuie să îi îndeplinească privind numărul de sancţiuni, eficienţa cotroalelor şi valoarea amenzilor date de aceştia. Unul dintre aceşti indicatori arată că fiecare inspector Antifraudă din Capitală are stabilită o ţintă de colectare de 2,3 milioane de lei în 2020, potrivit unui document obţinut de MEDIAFAX.

" (...) În ceea ce priveşte DRAF Bucureşti au fost stabilite următoarele niveluri (ţinte) de realizat în anul 2020: (...) indicatorul "sume totale stabilite/ estimare urmare acţiunilor de control, pe un inspector antifraudă activ: 2.300.000 de lei/ inspector activ", se arată în circulara transmisă pe 21 ianuarie 2020 inspectorilor ANAF de către Carmen Elena Tatu, inspector general Antifraudă, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.

Vasile Marica, preşedintele sindicatului Sed Lex, a declarat, pentru MEDIAFAX, că documentul este realizat în baza unor indicatori de performanţă daţi de pe vremea lui Gelu Ştefan Diaconu, indicatori care au rămas nemodificaţi.

"La ora actuală i-am băgat în şedinţă după ce i-am întrebat de ce au făcut chestia asta (după ce au transmis circualara intrată în posesia MEDIAFAX -n.red.) şi presupun că în cel mai scurt timp schimbă lucrul ăsta. (...) Eu sunt doar lider de sindicat, eu nu sunt decident. Eu spun doar ce le-am atras atenţia şi ceea ce cred eu. Din punctul meu de vedere, a da o ţintă ca indicator de performanţă, câte amenzi dă, este o prostie din punctul meu de vedere. Nu cred că asta e soluţia pentru viitor", a declarat Vasile Marica pentru MEDIAFAX.

El a mai precizat că, în prezent, în cadrul ANAF se lucrează la modificarea tuturor documentelor care au fost pe vremea lui Gelu Ştefan Diaconu, pentru că "au fost mulţi şefi de ANFP – Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici - care s-au perindat şi niciunul nu a stat mai mult de un an de zile ca să aibă timp să schimbe indicatorii ăştia".

"Din punctul meu de vedere, o ţintă ar trebui să fie globală şi trebuie ca Antifrauda să fie instrumentul de pompier al ANAF, care să ducă la lucruri ţintite privind unde s-a descoperit că ar fi posibilă o fraudare de TVA sau lucruri de genul ăsta. Asta ar fi o variantă în care s-ar mişca foarte rapid Antifrauda într-o anumită zonă", a mai declarat Vasile Marica.

Astăzi, Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică proiectul de ordonanţă de urgenţă privind măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. În document se precizează faptul că funcţionarea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală în actuala structură organizatorică nu a produs efectele aşteptate în combaterea evaziunii fiscale, întrucât direcţia a adus la buget 116 milioane lei iar cheltuielile aferente funcţionării structurii au fost de 707 milioane lei.

Vasile Marica a mai precizat că în prezent este o dispută foarte mare privind desfiinţarea direcţiei Antifraudă.

"Noi le-am propus de data trecută să încerce să-i dea o altă orientare decât cea pe care o are acum, sunt mai multe variante de lucru în sensul ăsta. Noi am cerut să nu o desfiinţeze ci să o aducă cât de cât la discuţii cu privire la modul în care trebuie făcută colectarea în România. (...) Inspectorii din alte direcţii nu au nicio ţintă. Doar se duc la controalele de fond şi ce găsesc la controalele de fond la o firmă multinaţională, stau o lună două de exemplu, aia e, nu au ţintă, dacă găsesc bine, dacă nu, nu", a mai spus Vasile Marica.

Până la publicarea acestei ştiri, reprezentanţii ANAF nu au răspuns solicitării MEDIAFAX privind ţintele de colectare stabilite pentru inspectorii Antifraudă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici