Fiscul rambursează miercuri TVA de 915,7 milioane lei pentru deconturile din perioada 9-21 decembrie

ANAF va plăti miercuri firmelor 915,7 milioane lei, reprezentând sumele de restituit aferente deconturilor de TVA stabilite luni printr-o selecţie suplimentară, în valoare totală de 1,09 miliarde lei, pentru perioada 9-21 decembrie, în plus faţă de cele 1,28 miliarde lei anunţate la începutul lunii.

429 afișări
Imaginea articolului Fiscul rambursează miercuri TVA de 915,7 milioane lei pentru deconturile din perioada 9-21 decembrie

Fiscul rambursează miercuri TVA de 915,7 milioane lei pentru deconturile din perioada 9-21 decembrie (Imagine: Shutterstock)

Astfel, Fiscul a decis pe 10 decembrie să efectueze o selecţie suplimentară pe 21 decembrie, în care să fie incluse toate deconturile de TVA cu decizie de rambursare aprobată în intervalul 9-21 ale lunii, iar plata să fie făcută miercuri, 23 decembrie.

Suma aprobată a deconturilor a fost de 1,094 miliarde lei.

Din totalul acesteia, 1 miliard lei reprezintă deconturile cu compensare şi restituire, din care se plătesc 915,76 milioane lei şi se compensează 90,82 milioane lei.

Deconturile cu compensare integrală reprezintă 88,4 milioane lei.

La selecţia efectuată pe 9 decembrie, deconturile pentru care exista decizie de rambursare aprobată şi care erau programate la restituire pentru decembrie au totalizat 1,28 miliarde lei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici